Duminica 29 Martie

Europarlamentarul Daniel Buda cere demisia ministrului Agriculturii, după respingerea în Parlament a Legii Irigaţiilor - VIDEO

 

Europarlamentarul Daniel Buda cere demisia ministrului Agriculturii, după ce Legea Irigaţiilor a căzut în Parlament, iar România pierde 534 de milioane de euro din fonduri europene.

 

Îi solicit public demisia ministrului Daniel Constantin din cauza incapacităţii domniei sale de a face tot ceea ce este necesar astfel încât proiectul de Lege privind irigaţiile, să treacă în Camera Deputaţilor. Această lege era extrem de importantă deoarece, prin respingerea ei se face practic imposibilă absorbţia celor 435 de milioane de euro, bani care provin din fonduri europene şi care pot fi atraşi în România. Practic, prin acest comportament al Guvernului Ponta, se sabotează viaţa de zi cu zi al cetăţeanului şi necesarul de hrană pentru România. Şi stau să mă întreb dacă este o chestiune întâmplătoare sau este o chestiune extrem de bine pusă la punct pentru ca România să fie mai departe piaţă de desfacere pentru alte state. Pentru că ne aducem aminte, când tot PSD era la Guvernare, când s-a negociat intrarea României în UE, şi la capitolul agricultură s-a negociat tot în genunchi pentru că încă de atunci există o diferenţă uriaşă între subvenţiile fermierilor români şi subvenţiile fermierilor din alte state.

 

De aceea, îi solicit ministrului Daniel Constantin demisia pentru că realmente nu mai are ce să mai caute la conducerea ministerului Agriculturii. În acelaşi timp, îi transmit domnului viitor fost preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, care vine astăzi la Cluj, că îi solicit ca de îndată să ia măsurile necesare ca acest proiect de Lege să fie adoptat în Parlamentul României, pentru că altfel se pune în pericol absorbţia fondurilor europene în acest domeniu”, a declarat europarlamentarul clujean, Daniel Buda.

 

Acesta a spus că, în repetate rânduri, Comisarul European, Phil Hogan, a explicat foarte clar că infrastructura primară a irigaţiilor trebuie să fie de apanajul instituţiilor din România şi că fără această infrastructură, cele 435 de milioane de euro, pentru dezvoltarea sistemelor de irigaţii, nu vor putea fi utilizaţi. ”De aceea, sper ca domnul Dragnea să aibă capacitatea de a-şi mobiliza parlamentarii, pentru că este până la urmă o chestiune de responsabilitate a celor care astăzi se află la guvernare. Faptul că ministrul Constantin îi cheamă pe fermieri săptămâna viitoare la minister nu este o soluţie. Ministrul Constantin trebuie să se bată pentru proiectele lui în Parlamentul României. Este o situaţie extrem de gravă şi chiar sper să se găsească o soluţie pentru că nu este posibilitatea de a se aloca bani europeni dacă nu există, repet, infrastructura de irigaţii pusă la punct”, a mai spus Daniel Buda.

 

Comisarul pentru Agricultură, domnul Phil Hogan, a spus că ”investițiile pentru îmbunătățirea și dezvoltarea sistemelor de irigație în România au beneficiat de un sprijin important din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală al României (PNDR) 2007-2013. Acest sprijin va continua în cadrul noului PNDR 2014-2020, care a fost aprobat de curând.

 

Peste 435 de milioane de euro din cheltuielile publice au fost programate în cadrul măsurii 4 „Investiții în active fizice” din PNDR 2014-2020 pentru dezvoltarea instalațiilor pentru irigații în cadrul fermei (submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”) și pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigații (submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”).

 

Pe lângă acest sprijin FEADR, Acordul de Parteneriat pentru intervenția prin fondurile structurale și de investiții europene pentru perioada 2014-2020, aprobat prin Decizia CE C(2014) 5515 din 6 august 2014, prevede că rețeaua primară de irigații va fi finanțată din bugetul național al României și/sau prin parteneriate public-private/ concesiuni”.

 

România a avut un sistem de irigație extins după Revoluție, dar totul s-a distrus și furat. Fondurile europene ar reprezenta o șansă de dezvoltare a agriculturii. 

 

Comentarii Facebook