Duminica 28 Aprilie

Dilemele clujenilor. Să cumpere case de aproape jumătate de milion de euro sau să plece în alte orașe: „Suntem în vârful bulei la Cluj? Se mai sparge?”


Alegerea între a rămâne în Cluj și a investi într-o proprietate cu prețuri exorbitante sau să explorezi alte orașe din apropiere cu costuri mai accesibile este cu siguranță un subiect de discuții de mare interes care este dezbătut tot mai des de tinerii din Cluj. Pe o rețea de socializare un chiriaș relatează că prietenul său urmează să-și cumpere în Zorilor o casă de 425.000, în mare parte în credit, considerând că aceasta este o investiție cu apreciere în timp. El însă înclină mai mult spre mutarea în alte orașe, cum ar fi Oradea sau Sibiu și îi întreabă pe clujeni dacă acesta o fi „vârful bulei la Cluj”. 

„Un prieten urmează să cumere cu 425.000 EUR (din care mare parte credit) o casa micuță (aprox 110 mp) în Zorilor, zona Cireșilor.

El spune că fiind construcție nouă și așa aproape de oraș e super pont și chiar o investiție cu apreciere în timp.

Din punctul meu de vedere e imposibil de imaginat ca ~4200 EUR mp e investiție. Nu văd unde ar mai putea crește prețurile. Opinia mea e că mai bine ar migra către alte orașe din zona (Sibiu, Oradea) unde costurile încă nu sunt așa mari.

Voi ce credeți? Suntem în vârful bulei la Cluj? Se mai sparge o dată? Eu unul (chiriaș) sunt total demoralizat de aceste prețuri”, relatează tânărul pentru reddit.com

În Cluj, prețurile imobiliare sunt ridicate din cauza cererii mari și a ofertei mici. Pe de altă parte, Sibiu și Oradea sunt orașe atractive, cu un farmec aparte și cu costuri imobiliare mai accesibile. Dacă nu ești atașat emoțional de Cluj sau nu te bazezi pe conexiunile tale existente aici, poate fi o idee bună să explorezi alte orașe pentru a-ți găsi oportunități imobiliare mai convenabile, spun internauții. În caz contrar, mulți consideră că prețul este chiar unul corect pentru acea zonă. 

„E o zonă foarte frumoasă; dacă vrea să se stabilească în Cluj pe termen lung (are aici familie, prieteni, serviciu stabil) și se încadrează ca bani, mi se pare că e o decizie bună pe termen lung”; 

„Când apartamentele noi în oraș se învârt pe la 200k-300k sau chiar și 400k și ești prins în febra pieței poate 425k ți se pare pont. Dacă totuși poți să privești la rece piața, părerea mea e că foarte multe imobile la banii ăia au câte un minus prea mare de justificat banii. Exemplu: duplex fix lângă un bloc cu 10 etaje, strada îngustă de abia îți bagi mașina în curte deci majoritatea o lasă în stradă și o îngusteaza mai mult, unele duplexuri pe verticala (why?), case care chiar imediat dau în aeroport etc. Ușor-ușor mă cam ia un sentiment de mutat din orașul asta de 5 StELe sincer va zic”;

„Sunt case cu 300k în Florești sau Baciu care au fost deja vândute, cu 30% în plus pentru Zorilor nu pare mult”;

„Ținând cont că un duplex în Dâmbul Rotund s-a vândut acum 2 luni cu 425.000 de euro (semifinisat, 120 mp + garaj și un teren super mic), o casa asemănătoare în zona Ciresilor îi super ok. Oamenii care zic ca e "ireal" și alte bazaconii nu cunosc prețurile la case/duplexuri după pandemie..

P.S. Eu stau la o casa luată cu 130k acum 5 ani pe care aș putea-o vinde cu 400 k+ acuma.. așa nebunie e”;

„E premium zona pe acolo... dar nu cred că ai lua 2500 euro pe lună chirie pe ea ca să merite investiția”.

Comentarii Facebook