De când se dublează alocațiile copiilor? Ministrul Muncii a făcut anunțul


Guvernul a pregătit deja OUG pentru dublarea alcoațiilor copiilor, de la 84 lei la 150 de lei, a precizat ministrul Muncii, aceasta urmând să intre în vigoare foarete curând.

Astfel, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că proiectul ordonanţei de urgenţă privind majorarea alocaţiilor pentru copii va intra în şedinţa de guvern de marţi, în măsura în care va obţine toate avizele de la ministere şi a adăugat că textul proiectului de act normativ prevede mărirea de la 1 martie.

"Aşa cum am promis, vineri am redactat împreună cu colegii din minister ordonanţa de urgenţă, am convocat dimineaţă grupul de dialog social, am trimis ordonanţa către Consiliul Economic şi Social şi am trimis-o de asemenea în avizare către ministere. Sperăm ca până mâine să putem obţine toate aceste avize şi să intrăm în şedinţa de guvern cu ea", a declarat Marius Budăi, luni, la plecarea de la sesiunea ordinară a Asociaţiei Comunelor din România, conform Agerpres.

Întrebat dacă în textul OUG este prevăzută mărirea alocaţiilor pentru copii de la 1 martie 2019, ministrul Muncii a spus: "Am prevăzut în ordonanţă ca începând cu 1 martie să fie aplicată această majorare".

Budăi a precizat că şi copiilor cu dizabilităţi ar urma să li se aplice majorarea alocaţiilor.

"Era vorba de copiii cu dizabilităţi între 2 şi 18 ani şi ulterior, dacă urmează anumite studii, până la 26 de ani, dar vorbim între 2 şi 18 ani, nu erau cuprinse (...) şi am rearanjat sumele, am recalculat şi am asigurat şi majorarea pentru ei, am propus în text majorarea şi pentru ei de la 200 la 300 de lei", a declarat ministrul Muncii.

Întrebat dacă va fi nevoie de alocări suplimentare la rectificarea bugetară pentru aplicarea acestor măsuri, Budăi a spus: "Deocamdată, ordonanţa nu poate fi scrisă într-un alt mod decât ceea ce e prevăzut ca amendament la Legea bugetului, dar, cu siguranţă, dacă vor fi situaţii şi va fi necesar să suplimentăm fondurile la rectificare, o vom face".

Comentarii Facebook