Daniel David, în topul bogaților din guvernul condus de Ilie Bolojan. Majoritatea miniștrilor nici nu visează la așa avere

Daniel David, ministrul Educației, a fost inclus în topul celor mai bogați miniștri din Executivul condus de Ilie Bolojan. Averile miniștrilor variază de la averi impresionante la politicieni cu datorii imense.

De departe, cel mai înstărit pare Radu-Daniel Miruță (Economie, Digitalizare, Antreprenoriat și Turism). Ministrul are patru terenuri și două imobile în Târgu Jiu, patru mașini și 1,5 milioane de lei în conturi bancare, pe lângă alți 150.000 de dolari. Miruță acordă împrumuturi, are investiții în acțiuni și încasează venituri din chirii și dobânzi.

Conform Forbes, al doilea pe listă e Daniel David (Educație și Cercetare). David deține două case de vacanță și mai multe apartamente în Cluj-Napoca, iar în conturi are peste 2 milioane de lei.

Alți trei „înstăriți” din acest top sunt vicepremierii Tanczos Barna, Dragoș Anastasiu și Marian Neacșu. Barna deține mai multe terenuri și o locuință în Harghita, iar în conturi are 99.000 de lei. Anastasiu este acționar în 20 de companii și deține pachete majoritare în trei dintre ele. Neacșu are depozite de peste 480.000 de lei și încasează venituri consistente din dividende și funcții guvernamentale.

Desigur, la fel de interesantă e și averea lui Ilie Bolojan, premierul deține două terenuri și o casă în Vadu Crișului, precum și un apartament în Oradea. Bolojan conduce un Mercedes din 2017 și are în conturi 190.000 de lei. Ilie Bolojan a donat peste 350.000 de lei, iar veniturile sale provin din indemnizația de senator, subvenții APIA și chirii.

Într-un guvern cu cinci vicepremieri, Cătălin Predoiu și Ionuț Moșteanu completează lista bogaților. Așadar, Predoiu nu are proprietăți imobiliare sau autoturisme, dar are bijuterii de 45.000 de euro. Deține, totodată, conturi bancare cu 40.000 de lei și 860 de dolari. Veniturile sale: 234.000 de lei din funcții publice. În schimb, Moșteanu are patru apartamente în București și Pitești și 150.000 de lei și 50.000 de euro în conturi.

Ministrul Transporturilor Ciprian Constantin Șerban are două apartamente moștenite în Neamț, un ceas Hublot și bijuterii de 13.500 de euro, dar și două credite restante. Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor, are două terenuri agricole în Brăila și Vrancea și 100.000 de euro în conturi.

Radu Marinescu, Ministrul Justiției, are două apartamente în Craiova, Un Mercedes în leasing și 86.000 de euro în conturi, precum și 12.800 de euro. Veniturile sale: 626.000 de lei în ultimul an, din avocatură. Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, deține un teren agricol și un apartament în Olt, dar și un autoturism Yoyo Sport și datorii de 60.000 de lei la bănci. Restul miniștrilor nu ies cu nimic în evidență, majoritatea având credite la bănci și averi modeste.

Comentarii Facebook