Dacian Cioloș e plătit BINE de Comisia Europeană, pe lângă salariul de premier

 

Dacian Cioloș primește un salariu de la Comisia Europeană, în paralel cu cel de premier al României.

 

Pozițiile din instituțiile europene sunt plătite foarte bine, dar de "alocația de tranziție" românii nu știau. Foștii comisari europeni, la doi ani după ce și-au încheiat mandatul, mai primesc cel puțin 8.300 de euro pe lună ca să nu fie tentați să se angajeze în posturi bine plătite, unde să dezvăluie secrete din timpul activității la Comisia Europeană. Scopul acestui salariu este de a evita conflictul de interese și de a preveni ca aceștia să nu se angajeze imediat în ramura industriei unde sunt specializați. Chiar și așa, majoritatea foștilor comisari europeni s-au întors la joburile foarte bine plătite ca manageri, scrie dcnews.ro.

 

Pe lista publicată de Politico.eu figurează și Dacian Cioloș care primește după cum am precizat anterior peste 8.300 de euro în timp ce este premier al României.  

 

În luna ianuarie 2016, beneficiile care erau acordate în baza unei legi din 1967 a fost scurtată de la trei la doi ani.

 

Dacian Cioloș a fost comisar european pentru domeniul agriculturii în cadrul Comisiei Europene între 2010–2014, astfel că va mai încasa ”alocația de tranziție” până la finalul anului.

Comentarii Facebook