Vineri 13 Decembrie

Criză imobiliară în orașul de cinci stele?„Cineva care muncește în Cluj nu are dreptul să investească și să trăiască în Cluj. Asta l-ar face sărac”


În ultima perioadă, în Cluj se observă o tendință interesantă pe piața imobiliară locală. 

Chiar dacă prețurile apartamentelor rămân ridicate, numărul tranzacțiilor a început să scadă, scrie o persoană implicată în procesul de creditare pe o rețea de socializare. 

Cine mai cumpără acum în Cluj și ce îi motivează? Este momentul să investim sau să ne ținem deoparte?”, se arată în postare. 

Comentariile nu au întârziat să apară, iar unii susțin că aici este efectul moșierilor, în condițiile în care majoritatea apartamentelor din Cluj sunt goale pentru că sunt deținute de moșieri care au un interes direct în valoarea pieței. 

Cum bine o observat Boc: numărul clujenilor nu a crescut, dar cum el nu observă ca nu are voie, construim totul pentru chirii și apartamente neplătibile de către un salariat clujean. Realitatea îi ca cineva care plătește chirie de 300€ consuma mai mult decât cineva care are rata de 600€. Cineva care muncește în Cluj nu are dreptul să investească și să trăiască în Cluj pentru ca asta l-ar face sărac. Asta nu i-ar permite să aibă un venit disponibil excendentar care să îi permită să ardă 2000-3000 de lei pe lună pe servicii locale”, a scris un internaut. 

De asemenea, acesta susține că este un program foarte bine pus la punct, care există deja în Occident de aproape 30 de ani. 

„(...) În vreme ce noi de-abia îl avem de 10 ani, și așa l-am făcut în ritm de melc. Oradea, mult lăudată îi mult înaintea noastră din punctul ăsta de vedere, și se simte. Orașul îi extrem de scump, majoritatea stau în chirii, și trăiesc ca să ardă banii la dracu cu ce o fi mâine”, încheie postarea. 


Comentarii Facebook