Cluj - Proprietara unui apartament din Piața Mihai Viteazul, luată la mișto după ce a zis că-l vinde cu 340.000 euro: „Se dă cu tot cu stradă și cal?”
Proprietara unui apartament cu două camere, situat în Piața Mihai Viteazul din Cluj-Napoca, a fost luată la mișto de internauți, după ce a anunțat pe rețelele de socializare că-și vinde locuința în schimbul sumei de 340.000 de euro.
Apartamentul are o suprafață de 92 de metri pătrați utili, însă femeia nu a vrut să lase mai multe detalii pe internet.
„Vând apartament 2 camere, central, P-ta Mihai Viteazu, etaj 1, geamuri la stradă, ideal și pentru birouri, ocupabil în scurt timp, 92mp utili. Preț 340.000€ neg. Relații și poze doar la telefon”, a scris clujeanca pe o rețea de socializare.
Comentariile internauților nu au întârziat să apară:
„Dacă pentru o garsonieră de 29 metri pătrați în Gheorgheni, Detunata se cere 90.000 euro, ce vă mirați că, în centrul Clujului, pentru 92 metri pătrați se cere atât!”
„E mai scump ca oriunde în Europa”
„No dă-l dracului de ghetou, doar nu plouă cu bani prin Cluj și nici câinii nu-s toți cu covrigi în coadă”
„Incredibil!!”
„Deschideți, sunt la ușă cu banii”
„Cred că a înnebunit lumea!”
„Da chiar nu vă e rușine sau frică de Dumnezeu să cereți asemenea prețuri? Strigător la cer ce tupeu aveți! Unde trăiți?”
„Se vinde cu tot cu stradă?”
„E inclusă și statuia cu cal cu tot”
„Piața este inclusă în preț?”
„În care parte a Vienei este? Că nu prea se înțelege din anunț.”
„A zis.. cu tot cu McDonalds și cal”
„Eu zic că e cam jos prețul... Mergea un 580 de mii”.
68 Comentarii