Cresc prețurile la bilete și abonamente în Cluj-Napoca! Până când poți folosi titlurile cumpărate înainte de 1 august


De la 1 august cresc tarifele la transportul public din Cluj-Napoca! Vezi noile prețuri și ce se întâmplă cu biletele cumpărate anterior

Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP) a anunțat că, începând cu 1 august 2025, tarifele pentru bilete și abonamente vor fi majorate, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 481 din 7 iulie 2025. Este prima modificare de acest fel din ultimii trei ani.

Măsura vine ca urmare a Ordonanței de urgență 156/2024, care obligă agenții economici să actualizeze taxele și tarifele cel puțin cu rata inflației aferentă anului 2024. CTP precizează că ajustările țin cont și de creșterea costurilor de operareși de investițiile necesare în modernizarea transportului public.

Noile tarife valabile din 1 august 2025

  • Bilet 1 călătorie: 3,50 lei
  • Bilet 2 călătorii: 7,00 lei
  • Bilet transport de noapte (1 călătorie): 6,00 lei
  • Bilet de timp 60 de minute: 7,00 lei
  • Abonament toate liniile – 1 zi (24 ore): 24,00 lei
  • Abonament toate liniile – 3 zile (72 ore): 39,00 lei
  • Abonament lunar 1 linie: 108,00 lei
  • Abonament lunar 2 linii: 147,00 lei
  • Abonament lunar toate liniile (nominalizat): 213,00 lei
  • Abonament lunar toate liniile (nenominalizat): 258,00 lei
  • Abonamente săptămânale: între 31 și 68 de lei, în funcție de linii
  • Bilet suprataxă pentru călătorii frauduloși: 84,00 lei
  • Card de călătorie: 5 lei (nenominalizat) / 8 lei (nominalizat)

Lista completă a tarifelor poate fi consultată pe site-ul CTP Cluj-Napoca.

Ce se întâmplă cu biletele și abonamentele deja cumpărate?

  • Abonamentele achiziționate înainte de 1 august vor rămâne valabile până la data expirării.
  • Biletele pot fi utilizate până în 10 august 2025 (inclusiv).

CTP subliniază că noile prețuri sunt necesare pentru a susține investițiile în modernizarea parcului auto, sistemele de ticketing și informare a călătorilor în timp real, dar și pentru a crește frecvența curselor, confortul și siguranța în transportul public.

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate din automate, chioșcurile CTP, centrele de vânzare carduri, prin SMS, aplicația 24Pay sau direct din mijloacele de transport, prin POS.


Comentarii Facebook