Conturile blocate instant și bunurile sechestrate! ANAF schimbă regulile: Verificările documentare devin coșmar pentru firme și administratori
ANAF blochează conturi și sechestrează bunuri în timpul verificărilor documentare
ANAF și-a schimbat recent abordarea în cadrul verificărilor documentare, procedura fiscală în care contribuabilul nu este notificat din timp că este controlat. Practic, contribuabilul află despre verificare abia spre finalul procedurii, atunci când se emite decizia de impunere.
În ultimele trei luni, autoritatea fiscală a început să blocheze conturile și să sechestreze bunurile concomitent cu emiterea deciziei de impunere. Dacă se adoptă Pachetul 2 fiscal, amenzile de sute de mii de lei vor fi și ele protejate prin măsuri asigurătorii, iar ANAF va putea atrage și răspunderea solidară a asociaților și administratorilor, fără a trebui să dovedească vreo rea-credință.
Verificarea documentară este o procedură rapidă, care se finalizează cu decizia de impunere, spre deosebire de controlul Antifraudă, unde sunt întocmite procese verbale și există timp pentru probe.
„Mai nou, odată cu decizia de impunere se emit și decizii de instituire a măsurilor asigurătorii, ceea ce înseamnă că ești dator la ANAF și conturile sunt blocate din prima secundă”, explică avocata Luisiana Dobrinescu, Partener la Dobrinescu Dobrev SCA, potrivit profit.ro.
Măsurile asigurătorii constau în sechestru și poprire executorie, menite să conserve disponibilitățile contribuabililor în eventualitatea unei executări iminente. Potrivit Codului de procedură fiscală, acestea trebuie emise doar în cazuri excepționale, când există pericol ca patrimoniul să fie ascuns, risipit sau înstrăinat.
„Practic, nu trebuie emisă o măsură asigurătorie imediat ce apare decizia de impunere. Ea se aplică doar dacă inspectorul observă că bunurile sunt deja vândute sau împrumutate”, adaugă Dobrinescu.
Totuși, printre motivele invocate de ANAF pentru sechestru și poprire se numără și lipsa sumelor în conturi, ceea ce ar putea transforma aproape orice companie într-un candidat pentru aceste măsuri, explică avocata.
Problema dreptului la apărare
Principala dificultate pentru contribuabil este lipsa timpului pentru a-și exercita dreptul la apărare.
„În cadrul verificării documentare, nu există timp să furnizezi explicații detaliate sau să administrezi probe. Ești dator imediat, fără să poți discuta cu inspectorii sau să pregătești un dosar complet. În același timp, conturile sunt blocate și bunurile sechestrate fără răgaz între impunere și executare”, precizează Dobrinescu.
Deciziile de măsuri asigurătorii devin executorii imediat, iar banii blocați ajung la ANAF odată ce expiră termenul de plată al deciziei de impunere – termen care poate fi mai mic de 30 de zile. În această situație, chiar dacă contribuabilul depune contestație, executarea se face înainte ca instanța să poată judeca cazul, iar contestația rămâne fără efect.
În ultimele două luni, ANAF a emis măsuri asigurătorii nu doar pentru sumele stabilite prin verificări, ci și pentru amenzi. Odată cu implementarea Pachetului 2 fiscal, vom vedea probabil amenzi între 40.000 și 300.000 de lei, care vor fi acoperite automat de sechestre și popriri.
Avocata Luisiana Dobrinescu avertizează că, din primăvară, este posibilă și atragerea automată a răspunderii solidare a asociatului și administratorului, fără a fi nevoie de demonstrarea unei rele-credințe.
3 Comentarii