Comisia Europeana a intrerupt platile pentru infrastructura de transport din Romania

Decizia Comisiei Europene a fost motivata prin deficientele constatate. Europenii cer autoritatilor romane sa verifice toate contractele incheiate.

 

Potrivit Mediafax, Comisia Europeana a comunicat Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului un raport preliminar al misiunii de audit efectuate in perioada 28 martie-1 aprilie, cand au fost verificate mai multe contracte derulate prin Programul Operational Regional - Imbunatatirea infrastructurii regionale si locale de transport de consiliile judetene din Teleorman, si Ilfov.

 

"In Raport, Comisia Europeana vorbeste despre deficientele din sistemul de achizitii publice folosite in adjudecarea contractelor de lucrari in cadrul Axei 2 a POR: utilizarea unor criterii de selectie discriminatorii de catre autoritatile contractante in selectia constructorilor, folosirea nejustificata a procedurii accelerate si lucrari suplimentare contractate ca lucrari similare", se arata intr-un comunicat al Ministerului Dezvoltarii.

 

Comisia Europeana a propus autoritatilor romane sa verifice toate cele 124 de contracte de lucrari incheiate de beneficiarii Axei 2. "Dupa aceasta etapa de verificare care se va desfasura in lunile iulie-august 2011, autoritatile romane vor transmite Comisiei Europene concluziile verificarilor si propuneri de actiune. In urma reverificarii procedurilor de achizitie publica, pot fi propuse corectii financiare cuprinse intre 2% si 100% din valoarea proiectelor gasite cu deficiente", se mai precizeaza in comunicat.

 

Foto: charterworld.com

Comentarii Facebook