Clujul a câștigat titlul de ”Capitală economică a Transilvaniei”



Municipiul Cluj-Napoca a primit titlul de ”Capitală economică a Transilvaniei”, premiu oferit de celebra publicație ”Forbes” în cadrul Galei ”Best Cities Awards”.

Primarul orașului, Emil Boc, a fost prezent la București, unde a avut loc gala, pentru a ridica premiul.

Am avut onoarea de a ridica premiul Forbes Romania "Capitala economică a Transilvaniei", pentru excelenta evoluție economică a Clujului din ultimii ani.

Orașul nostru își dezvoltă o serie de avantaje competitive semnificative, în multiple domenii - mediu academic de excepție, programe de specializare la nivel înalt în orice domeniu, infrastructură bună, o administrație locală deschisă, care pune preț pe transparență și responsabilitate, oferă facilități pentru investitori ș.a.m.d. Avem așadar, la Cluj-Napoca, fundamente solide pe care putem construi mai departe și chiar depăși Bucureștiul în anumite arii”, a anunțat Emil Boc pe pagina oficială de Facebook.

Boc a precizat că a pus accentul pe importanța proiectului de mare amploare ”Cluj Inovation City”, derulat pe următorii 20 de ani.

Am subliniat totodată importanța proiectului Cluj Innovation City, atât pentru regiunea noastră cât și pentru România. Este un proiect pe următorii 20 de ani unde Primăria Cluj-Napoca va contribui cu 202 hectare de teren în zona Lombului, potenţialul amplasament al viitorului "oraș al inovării". Vor fi peste 100.000 de locuitori în zona respectivă și mai mult de 20.000 de noi locuri de muncă în cercetare, dezvoltare, inovare, IT plus servicii conexe. Am încredere că va fi cel mai puternic pol de cercetare şi inovare din România şi poate din centrul şi estul Europei”, a mai punctat edilul.

Comentarii Facebook