Ce salarii sunt la Auchan și ce probleme are retailerul

 

Oficialii Auchan susțin că piața muncii a ajuns la maturitate și se găsesc greu salariați, în special în județele dezvoltate. 

 

Piaţa muncii din România a ajuns la o anumită maturitate în prezent, şi observăm acest lucru în special în judeţe precum Cluj, Timiş sau Sibiu. Sunt însă mai multe oraşe în această situaţie, un exemplu fiind Deva, unde este dificil să găsim angajaţi”, spun reprezentanţii Auchan.

 

Retailerul are pe piaţa locală 33 de magazine cu afaceri de 1 mld. euro anul trecut. Din cei 10.500 de salariaţi, circa 7.500 sunt casieri şi lucrători comerciali, meserii plătite cu unele dintre cele mai mici salarii din economie.

 

Concurenţa de pe piaţa muncii şi majorarea salariului minim la nivel de economie la 1.200 de lei brut a dus însă la majorarea şi a salariilor din domeniul retailului.

 

Anul trecut am majorat salariile în companie cu 25%. Un angajat începe cu un salariu de 1.300 de lei brut, iar după perioada de probă ajunge la 1.400 de lei pentru ca după un an să îi majorăm salariul la 1.500 de lei”, spun oficialii Auchan, conform zf.ro.

Comentarii Facebook