Miercuri 12 Decembrie

Cât câștigă în medie o familie de români. Cheltuielile sunt aproape la fel de mari ca și veniturile


Conform datelor publicatem, vineri, de Institutul Național de Statistică, veniturile totale medii lunare ale populaţiei pe o gospodărie au fost de 4,151 lei, în al doilea trimestru din 2018, în timp ce cheltuielile totale au fost în medie de 3.558 lei lunar.

Astfel, potrivit sursei citate, la nivelul fiecărei gospodării din România, venitul total mediu lunar a fost de 1.589 lei pe persoană, iar cheltuiala medie totală s-a ridicat la 1.362 lei/persoană.

Conform INS, veniturile băneşti au fost, în medie, de 3.843 lei lunar pe gospodărie, 1.471 lei pe persoană, iar veniturile în natură de 307 lei lunar pe gospodărie, 118 lei pe persoană. Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri, 67,5% din veniturile totale ale gospodăriilor.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (18,4%), veniturile din agricultură (2,2%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,2%), cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (1,1%) precum şi veniturile în natură (7,4%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,2%).

Totodată, INS precizează că mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural.

Potrivit INS, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei, doar 0,6%.

INS menţionează că mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul II 2018, în medie, 35,2% din consumul gospodăriilor.

De asemenea, veniturile totale cuprind ansamblul încasărilor băneşti provenite din diferite surse de provenienţă pentru care nu există obligaţia de restituire şi veniturile în natură (evaluate în lei). Cheltuielile totale cuprind ansamblul cheltuielilor băneşti, indiferent de destinaţie şi contravaloarea consumului din resursele proprii ale gospodăriilor.


Comentarii Facebook