BT a încheiat o nouă convenţie cu APIA, pentru susţinerea agricultorilor

 

Banca Transilvania şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au semnat o nouă convenţie pentru plata în avans a subvenţiilor aferente Schemei unice de plată pe suprafaţă (SAPS), pentru 2012.

Parteneriatul dintre cele două instituţii este astfel consolidat, obiectivul fiind susţinerea agricultorilor întreprinzători.

La iniţiativa Băncii Transilvania, anul acesta valoarea creditului poate fi de până la 90% din suma subvenţiei aferente suprafeţei deţinute, faţă de 80%, cât era până acum. De asemenea, şi în acest an clienţii BT beneficiază de garantarea creditelor, datorită colaborării pe care BT o are cu Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN (FGCR), precum şi cu Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
 
Pentru că sezonul agricol este în plină desfăşurare, BT pune la dispoziţia fermierilor o gamă variată de credite. Acestea au ca destinaţie capitalul de lucru - pentru înfiinţarea şi întreţinerea culturilor vegetale, construirea de depozite/silozuri, respectiv achiziţionarea de utilaje agricole sau de terenuri agricole.

Banca Transilvania crede în potenţialul agriculturii şi, ca bancă locală, contribuie permanent la revigorarea activităţii de creditare, susţinând agricultorii întreprinzători.

Comentarii Facebook