Duminica 28 Aprilie

Bloc ridicat în Mănăștur pe autorizație de case. Cum se vinde un apartament cu 1200 de euro mp la un etaj care nu există


Un apartament din Mănăștur a fost scos la vânzare cu prețul de 1200 de euro pe mp, adică jumătate din prețul pieței. Motivul, blocul nu are Carte Funciară nici după 15 ani de la construire, nefiind recepționat.

Apartamentul de pe strada Hameiului, de 79 de metri pătrați se vinde cu 94.000 de euro, lucru care bate la ochi, având în vedere că ar trebui să coste minim 160.000 de euro.

Prețul mic se datorează faptului că acolo au fost autorizate case în 2007 și s-a făcut un bloc. Apartamentul care se vinde acum a fost înghesuit în pod, pentru că a mai fost vândut un etaj în dulcele stil românesc. S-a autorizat D+P+2E și imobilul are D+P+2E+M. ”Apartamentul respectiv n-are carte funciară proprie, e una colectivă pentru toate apartamentele din bloc. Are o hibă. Dar asta se poate rezolva cu câteva mii de euro, se poate scoate CF pe fiecare apartament. Așa au făcut și proprietarii din blocul vecin”, a transmis reprezentanta agenției imobiliare, care s-a recomandat Laura, conform Media9.ro.

Cum sună anunțul agenției

Oferim spre vânzare un apartament de 4 camere, situat în zona Bucium. Apartamentul este situat la etajul 4 al unui imobil cu regim de înălțime P+4, finalizat în anul 2008. Suprafața utilă este de 79 mp, plus 2 balcoane de 11 mp fiecare. Compartimentarea este semidecomandată și se prezintă astfel: hol, living open space cu bucătărie, 3 dormitoare, 1 baie și 2 balcoane. Apartamentul se vinde mobilat și utilat, dispune și de aer condiționat, iar în preț este inclus și un loc de parcare cu CF separat. Aproape de mijloacele de transport, magazine și farmacii, parcul Colina lângă, Baza Sportivă Unirea. Se vinde doar prin CASH”, se arată în anunțul agenției imobiliare.

Comentarii Facebook