Banca Transilvania lansează ”Creditul Ieşirea din secetă”, destinat fermierilor

 

Banca Transilvania, în parteneriat cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), lansează ”Creditul Ieşirea din secetă”, destinat fermierilor.

 

Agricultorii care au culturi în zonele afectate de secetă sunt susţinuţi pentru a-şi putea respecta obligaţiile faţă de furnizori, ceea ce îi ajută să înceapă în condiţii optime noul an agricol. Aceştia pot achita din acest împrumut datoriile către furnizorii de seminţe, erbicide, pesticide sau îngraşăminte, dar şi combustibilul folosit la înfiinţarea şi întreţinerea culturii din anul agricol 2011.

 

Creditul se adresează clienţilor persoane juridice - întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane fizice autorizate care au experienţă şi desfăşoară activitate în agricultură, în sectorul vegetal. Durata împrumutului este de până la 3 ani, iar rambursarea se poate realiza în cel puţin două rate anuale, care pot fi corelate cu perioada de recoltare. Taxele şi comisioanele aferente pot fi plătite, de asemenea, din acest credit.

 

Pentru a echilibra necesarul de resurse pentru demararea campaniei agricole din 2012, Banca Transilvania pune la dispoziţia agricultorilor întreprinzători şi Creditul pentru finanţarea capitalului de lucru în sectorul vegetal, destinat înfiinţării culturii din această toamnă. 

 

Prin echipa specializată din cadrul Departamentului BT pentru Agricultură şi prin oferta pusă la dispoziţie în cele peste 550 de unităţi, Banca Transilvania propune fermierilor o soluţie pentru contracararea efectelor secetei. 

Comentarii Facebook