Atenție, călători! CFR a anunțat că va crește prețurile biletelor din nou, până la sfârșitul anului
Călătorii trebuie să fie pregătiți! Odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor 2025–2026, pe 14 decembrie, prețul biletelor va crește cu 9,88%.
Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a declarat că majorarea respectă legea și se aplică automat odată cu actualizarea Mersului Trenurilor, fiind corelată cu rata inflației.
„Alte bilete mai scumpe nu vor fi, decât indexate cu rata inflației la jumătatea lunii decembrie”, a transmis șeful CFR Călători, notează agerpres.ro.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a precizat că procentul de 9,88% provine din Buletinul INS nr. 260/13.10.2025, care stabilește indicele prețurilor de consum (IPC). Aceasta va influența și tarifele de rezervare a locului.
Atenție, călători! CFR a anunțat că va crește prețurile biletelor din nou, până la sfârșitul anului
Preoteasa a menționat că noul mers al trenurilor nu aduce modificări majore, deși vor fi rute InterCity suplimentare, în funcție de infrastructură și de livrarea noilor rame Alstom. Unele trasee, precum cele între Severin și Timișoara sau Arad, rămân limitate la o singură ramă până la sosirea noilor garnituri.
Ultima actualizare a prețurilor biletelor a fost la 15 decembrie 2024, cu o creștere de 4,6% corelată cu inflația. În plus, în iulie 2025, biletele au mai suferit o majorare din cauza creșterii TVA de la 19% la 21%, iar tariful de rezervare a locului la trenurile InterCity a ajuns acum la 6 lei.
2 Comentarii