Duminica 3 Noiembrie

Aeroportul Internațional Cluj - cel mai bun Aeroport din Europa la categoria sub 5 milioane de pasageri


Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a fost desemnat în premieră, cel mai bun aeroport din Europa la categoria sub 5 milioane de pasageri anual, în cadrul celei de-a 17 a ediţii a Galei anuale ACI Europe Awards, desfăşurată la Geneva.

Evenimentul a avut loc cu ocazia celui de-al 31 -lea Congres şi Adunare Generală a Consiliului Internaţional al Aeroporturilor - regiunea Europa (ACI EUROPE), care a reunit lideri din industria transporturilor aeriene din 55 de ţări.

Premiul a fost acordat Aeroportului Internaţional Cluj pentru măsurile implementate în gestionarea activităţii pe tot parcursul crizei SARS-CoV-2 şi reconvertirea forţei de muncă pentru a se adapta la condiţiile pandemice, pentru redresarea rapidă a traficului de pasageri, dar şi pentru eforturile Aeroportului de a aduce noi rute şi companii aeriene, ceea ce a făcut ca Aeroportul Internaţional Cluj să aibă acum, mai multe rute decât înainte de pandemie.

În cadrul Adunării Generale a Consiliului Director al ACI Europe, ce a avut loc marți, David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, a fost reales pentru o perioadă de 3 ani în calitatea de membru al structurii de conducere al acestei organizaţii paneuropene cu atribuţii de reprezentare a intereselor colective de la nivelul a peste 500 de aeroporturi europene.

Realegerea lui David Ciceo în board-ul ACI Europe vine ca o recunoaştere a activităţii sale şi a realizărilor remarcabile de-a lungul anilor, atât de plan naţional cât şi internaţional.

Aeroportul Internațional Cluj a devenit în timp, un lider regional recunoscut pentru excelența serviciilor sale, profesionalismul și capacitatea de adaptare la cerințele unei industrii în continuă transformare. 

David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional „Avram Iancu”, a declarat că: ”Faptul că Aeroportul Internaţional Cluj se află pe lista câştigătorilor, alături de alte aeroporturi din marile capitale şi oraşe europene precum Roma, Atena, Stockholm sau Istanbul, demonstrează încă o dată că suntem un reper şi model de bune practici demn de urmat”.

Acest prestigios premiu confirmă gestionarea cu succes a activității în perioada unei crize fără precedent pe plan mondial şi totodată întregeşte palmaresul aeroportului clujean, apreciat la nivel internațional.

Consiliul Internaţional al Aeroporturilor din Europa (ACI EUROPE) este o asociație comercială europeană care susţine interesele colective ale aeroporturilor europene și promovează excelența profesională în managementul și operațiunile aeroportuare. În prezent, asociaţia reprezintă peste 500 de aeroporturi de toate dimensiunile din 55 de ţări europene, facilitând astfel peste 90% din traficul aerian comercial din Europa.

Comentarii Facebook