Aeroportul Cluj cumpara actiuni la Tarom


Directorul Aeroportului International Cluj, David Ciceo, a declarat ca institutia pe care o conduce va cumpara actiuni la compania Tarom.

"Analizam achizitionarea unui pachet de maxim 2% din actiunile Tarom. Asteptam sa vedem cand se va scoate la bursa si valoarea pe care o vor avea actiunile. Tarom este un partener strategic al Aeroportului International Cluj si prin aceasta actiune vrem sa ne pastram intr-o relatie de afaceri. Este bine sa ai un procent, chiar daca este mic. Vom avea acces la informatiile importante care privesc Tarom si vom face si o investie", a declarat David Ciceo.

Tarom ar urma sa fie listata la bursa pana in luna iunie, cu un pachet de 20%, prin oferta publica. Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, a declarat ca va fi organziat un roadshow de prezentare la bursele din Orientul Mijlociu si la Bursa din Londra.

"Vom face un roadshow de prezentare. Londra eate un 'must' si mai avem in analiza si alte zone. Spre exemplu Dubai. Nu s-a finalizat analiza consultantului. Odata ce finalizeaza consultantul analiza putem sa spunem clar care vor fi zonele spre care ne vom indrepta", a spus ministrul, conform Agerpress.

 

Comisia de privatizare a companiei TAROM a evaluat cele 20 de procente, care vor fi listate la bursa, la minimum 20 si maximum 60 milioane euro, potrivit Ministerului Transporturilor.

 

La acest cost, un pachet de 2% din actiuni s-ar ridica la suma de minim 400.000 de euro.

 

Memorandumul stabilit cu FMI prevede un plan de dezvoltare a Tarom pentru perioada 2012-2016 si faptul ca trebuie desemnat un management privat.

Pentru operatorul aerian, FMI a mai stabilit reducerea costurilor prin renegocierea contractelor, reduceri voluntare de personal si cresterea veniturilor prin tehnici alternative de vanzare, optimizarea politicilor de preturi, reducerea costurilor prin extinderea programului de economisire a carburantilor.

Comentarii Facebook