VIDEO. Nebunie totală la o nuntă! Vlăduța Lupău a rupt ringul cu „Șoferia”: „Șoferia-i șoferie, cea mai faină meserie!”. Odă adusă șoferilor de TIR

Atmosferă de senzație la o nuntă unde Vlăduța Lupău a demonstrat încă o dată de ce este una dintre cele mai iubite artiste din România. Invitată să întrețină petrecerea, cântăreața a ales la un moment dat să interpreteze celebra piesă „Șoferia”, iar reacția invitaților a fost pur și simplu explozivă.

Vlăduța Lupău a demonstrat încă o dată de ce este una dintre cele mai iubite artiste din România


De la primele acorduri, ringul de dans s-a umplut instant. Versurile deja cunoscute de toată lumea au fost cântate la unison, iar refrenul, „șoferia-i șoferie, cea mai faină meserie”, a devenit practic imnul serii. Mirele, mireasa și invitații au lăsat orice inhibiție deoparte și au intrat în joc, transformând momentul într-un adevărat show.

„Piesa asta este pentru toți conducătorii auto cu sau fără permis valabil”, a transmis, glumind, arstita. „Șoferia” nu este doar o piesă de petrecere, ci un adevărat fenomen online. Lansată în 2022, melodia a adunat aproape 4 milioane de vizualizări pe YouTube și continuă să fie una dintre cele mai cerute la evenimente. Cu un stil catchy și versuri ușor de reținut, piesa a devenit rapid un hit nelipsit de la nunți și petreceri.

Succesul melodiei „Șoferia” se datorează și echipei din spatele ei


Succesul melodiei se datorează și echipei din spatele ei. Muzica și textul sunt semnate de Marius de la Focșani, alături de Vlăduța Lupău, iar producția a fost realizată de Paul Morar. Rezultatul? O piesă care a prins imediat la public și care continuă să facă furori oriunde este cântată. Artista, cunoscută pentru energia și naturalețea sa, reușește de fiecare dată să creeze o conexiune specială cu publicul. Nu e de mirare că este una dintre cele mai solicitate prezențe la evenimente private, unde fiecare apariție se transformă într-un spectacol memorabil.

Momentul de la această nuntă confirmă încă o dată: când Vlăduța Lupău începe să cânte „Șoferia”, distracția e garantată, iar invitații nu mai stau pe scaune nici măcar o secundă.

Comentarii Facebook