Unde se cazează Roxette și la ce oră ajunge formația la Cluj


Organizatorii concertului Roxette de joi, 19 iulie, nu au vrut să dezvăluie unde se va caza formația pentru că ”nu vrem să fim puși în situația de a alerga toată presa după ei”.

Suedezii de la Roxette vor ajunge la Cluj-Napoca în această noapte, cu o cursă a companiei Lufthansa, care va ateriza la ora 00.05 și care vine de la Munchen. Formația va sta la Cluj-Napoca până vineri, 20 iulie, la ora 13.00.

Organizatorii nu au vrut să precizeze aceste date, dar nici unde vor fi cazați cei doi pentru a nu declanșa isteria fanilor. ”Vă spun sincer că nu ştiu unde vor fi cazaţi cei de la Roxette. Eu personal nu ştiu şi asta pentru că am avut mai multe experienţe în anii trecuţi, când toată presa alerga după mine pentru aceste informaţii. Ei singuri şi-au rezolvat cu cazarea", a declarat Laura Coroian, organizator.

Unele surse au precizat pentru Știri de Cluj că trupa Roxette si staff -ul celor doi va sta la hotelul City Plaza, de lângă Cluj Arena, unde s-au mai cazat trupele Scorpions și Smokie.

Practic cei doi se vor caza la noi la hotel, dar oficial se cazează la Sibiu. Rezervările au fost făcute printr-o agenție și totul este învăluit în ceață. Am vrut să punem afișe în holul hotelului și ni s-a spus să nu o facem pentru că se vor caza la Sibiu oficial, pentru a nu-i asalta fanii”, ne-a spus un reprezentant al hotelului.

 

Mesajul transmis de Roxette fanilor de la Cluj VIDEO

Comentarii Facebook