S-a aprins iluminatul festiv la Cluj. Vezi cum arată acum Piața Unirii FOTO


Ceremonia de aprindere a iluminatului festiv din Cluj-Napoca a avut loc luni seara, de Ziua Națională a României, la ora 19.00.

Chiar dacă vremea nu este favorabile, clujenii s-au adunat într-un număr mare la spectacolul din Piața Unirii și pentru a asista la aprinderea luminilor.

 

În acest an am introdus în centrul oraşului această plasă cu 50.000 de beculeţe, pe care sper să o avem şi în anii următori, sperăm să vină cât mai mulţi clujeni să îşi facă poze aici şi piaţa centrală a oraşului să fie un punct de atracţie, alături de celelalte existente”, a spus primarul Emil Boc.


După aprinderea Iluminatului Festiv a urmat un concert al lui Smiley, iar la 19.50 retragerea cu torţe pe traseul Piaţa Lucian Blaga (Casa de Cultură a Studenților) - str. Napoca - B-dul Eroilor - Piaţa Avram Iancu.

De la ora 20.00 a avut loc un spectacol de artificii în Piața Avram Iancu, iar apoi manifestările s-au încheiat cu un concert Aldo Blaga & Tzika Sax Orchestra.

 

Atmosfera de sărbătoare va continua în Piața Unirii, unde este organizat Târgul de Crăciun până în 20 decembrie. Sunt deschise zilnic căsuţe de unde se pot cumpăra covrigi, kurtos kalacs, ceai sau vin fiert. 

 

Clujenii sunt invitați și la patinoarul în aer liber, iar în fiecare seară la concerte.

 

 

Foc de ARTIFICII de 1 Decembrie la Cluj! Mii de oameni au învins ploaia - FOTO


 

Video: Nicu Cherciu

Comentarii Facebook