Robbie Williams vrea sa aiba proprii copii si apoi sa adopte doi copii din Haiti

Cantaretul logodit cu actrita americana Ayda Field s-a declarat impresionat de suferinta copiilor din Haiti dupa ce a vizitat aceasta tara in luna ianuarie, in urma unui devastator cutremur.

 

"Am vrut sa fac adoptiile imediat ce am ajuns in Haiti. Se instaleaza subit un sentiment de vinovatie cand ajungi intr-un loc ca acela. Dar sunt cateva lucruri pe care vreau sa le fac inainte de acest pas", a declarat Robbie Williams presei britanice.

"Cel mai probabil o sa am, mai intai, proprii mei copii si apoi as vrea sa adopt inca doi. E ceva ce am discutat. Este o perspectiva, nu ştiu exact cand se va materializa", a mai spus interpretul britanic.

 

Interpret extrem de popular, Robbie Williams a avut probleme cu dependenta de medicamente, fiind internat acum cativa ani intr-o clinica pentru tratarea acestei probleme. De atunci el a trait in Los Angeles, in urma cu o jumatate de an cerandu-o in casatorie pe prietena sa Ayda Field.

 

Faptul ca lucrurile sunt serioase in relatia celor doi e demonstrat si de faptul ca in lurma cu o luna Robbie Williams le-a cerut avocatilor redactarea unui contract prenuptial.

 



 

Comentarii Facebook