Prima expoziție de Lego din România, organizată la Muzeul Etnografic din Cluj


Prima expoziție internațională din România va fi organizată la Muzeul Etnografic al transilvaniei din Cluj-Napoca, în perioada 30 mai-5 iunie.

Tema expoziţiei este inspirată din domeniul literaturii fantasy şi science fiction, propunându-şi să creeze o punte de legătură între tânăra generaţie şi valorile culturii tradiţionale prin intermediul explorării universurilor imaginare.

Aflat la cea de-a cincea ediţie, evenimentul reuneşte participanţi din România şi Serbia, membri ai Comunităţii Lego. Lucrările expuse cuprind milioane de piese asamblate în compoziţii de mari dimensiuni, oferind un traseu care începe în epoca dinozaurilor şi continuă până la explorarea spaţiului cosmic. Una dintre principalele atracţii ale manifestării o reprezintă baza spaţială extraterestră transpusă în variantă lego.

Expoziţia temporară poate fi vizitată în incinta Muzeului Etnografic al Transilvaniei, situat pe strada Memorandumului nr. 21, între orele 11.00 şi 19.00. Sâmbătă, 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, copiii şi tinerii până în 18 ani vor avea accesul gratuit.

Preţul unic de intrare, pe întreaga durată a expoziţiei, va fi de 3 lei.

Comentarii Facebook