Mircea Radu îi atacă pe bărbații care își vopsesc părul



Fostul prezentator al emisiunii ”Din Dragoste”, Mircea Radu, le-a transmis un mesaj brpbaților care își vopsesc părul.

Vedeta de televiziune explică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, de ce bărbații nu au nevoie să își vopsească părul.

"Vopsitul părului la bărbați e o formă de trădare contemporană. Niciuna dintre femeile cu care am discutat pe tema asta nu mi-a spus că s-a gândit vreodată cum ar arăta căniți George Clooney, Sean Connery, Richard Gere sau Alain Delon. Cu părul șaten, roșcat, blond sau negru-corb acești oameni nu există. Pur și simplu nu sunt posibili. Încărunțirea e semn de bătrânețe doar pentru cel complexat care nu își asumă greșelile, fericirile, eșecurile și iubirile prin care a trecut. Cel care încearcă să își ascundă viața sub vopsea nu face altceva decât să atragă cu urlet atenția asupra faptului că târăște după el imaginea celui care a fost și care, după mintea lui, încă mai e. Vrea să țină pasul cu un timp care nu mai e demult al lui – în cazul ăsta de ce nu poartă curele late cu catarame ovale și mari cât palma de țăran harnic, sau perciuni cât copanele întregi de găină campion, sau pantaloni evazați așa cum făceau în vremea când aveau succes? (...) Femeile sunt fermecate de grizonanți pentru că sunt sensibile la experiență cuvânt care, la ele, capătă un milion de nuanțe de la înțelesul brut până la capacitatea unui bărbat de a proteja. Iar puterea asta, de a ocroti, noi bărbații o capătăm târziu, când avem sufletul plin de cicatrici”, a scris Mircea Radu.

Comentarii Facebook