Florin Piersic a fost decorat de președintele Klaus Iohannis. Ce i-a spus actorul clujean șefului statului



Președintele Klaus Iohannis i-a decorat, marți după-amiază, pe Florin Piersic, Stela Popescu și membrii trupei Cargo, la Palatul Cotroceni.

Aceștia au primit Ordinul Naţional ''Steaua României'' (Florin Piersic și Stela Popescu) şi, respectiv, a Ordinul''Meritul Cultural'' (Cargo).

În cadrul festivității, Piersic a vorbit și despre momentul în care l-a cunoscut pe actualul președinte al României.

"V-am cunoscut la Sibiu. De-aia când aţi intrat mi-aţi spus prietenul Florin Piersic, pentru că dumneavoastră eraţi un puşti şi eu eram deja actorul care îl jucam pe haiducul lui Şaptecai, pe nu ştiu mai care, şi aţi venit la mine în cabină, după un spectacol în care eu eram foarte bun. Aţi venit, m-aţi îmbrăţişat şi atunci v-am spus aşa, ţin minte până când voi muri - sper să fie târziu de tot (...) Am umblat prin toată ţara asta, am cunoscut primari, nu numai în România, ci şi în alte părţi. V-am spus atunci, ca să mă pun bine cu dumneavoastră, dar nu numai de aia, că sunteţi cel mai arătos şi frumos primar pe care l-am văzut în viaţa mea. Şi atunci dumneavoastră, care aţi avut replică, mi-aţi spus: «Da, şi tu ai fi fost bun de primar»", a spus Florin Piersic, după ce a fost decorat de preşedinte, potrivit Mediafax.

Comentarii Facebook