Mihai Trăistariu laudă prestația lui Cezar Ouatu. Vezi pe ce loc trebuia să se claseze


Mihai Trăistariu consideră că prestația reprezentantului României la Eurovisionul din 2013, Cezar Ouatu, a fost impecabilă și că merita să se claseze mult mai sus decât a făcut-o.

"Mi s-a părut perfect. Eu nu am ce să-i reproşez lui Cezar. El a cântat impecabil, fără greşeală. El este şi aşa un profesionalist. Spectacolul lui a existat, nu a fost zero şi nu putem să spunem că nu a venit cu show. El s-a prezentat la maxim, s-a pregătit. Mie îmi place că s-a preocupat şi se cunoaşte, deci nu s-a dus la plesneală cum s-au dus artiştii de anul trecut sau din anii trecuţi, adică s-au dus şi ei să fie prezenţi pe scenă. El chiar s-a preocupat. Mantia aia pe mine nu m-a deranjat deloc. Se vedea că nu e rochie, se vedea că e o mantie de împărat, de Dracula, cu ţinte, cu diamante. Chiar şi-a dat interesul. Şi echipa televiziunii şi-a dat interesul. Mie mi-a plăcut momentul lui. Locul 13 nu e un loc rău, din 39 de ţări să ajungi în prima treime eu zic că e ok", a spus Mihai Trăistariu pentru Mediafax.

Artistul a precizat că la Eurovision sunt și locurile politice și țările care se votează între ele.

"La noi văd că anul ăsta a lipsit cu desăvârşire ajutorul moldovenilor, iar Spania şi Italia nu ne-au dat nimic. Nu mă aşteptam", a mai spus Trăistariu.

"Categoric merita unul din primele zece locuri, dar Eurovisionul e foarte ciudat, nu mai contează nici vocea. Îmi amintesc că atunci când a fost Elena Gheorghe a cântat perfect. Eu nu am văzut greşeală la ea şi cu toate astea a luat locul 20. Deci nu ţine numai de cântat, trebuie să placi în alea trei minute. Mai este şi juriul, acolo poate fi puţin manipulată treaba, dar o ţară întreagă care dă sms nu prea poţi ... El a primit voturi de la multe ţărişoare, au fost şi multe de 0, aşa e la Eurovision. Locul 13 nu e rău. În niciun caz nu s-a făcut de râs, a reprezentat ţara cu cinste. Acuma mai ţine şi de trend. Piesa lui nu-i foarte modernă şi aici a avut un minus. E o piesă mai clasică, nu s-a încadrat în tiparul de acum. Dar ea e construită foarte bine, are şi un refren care se reţine", a spus Trăistariu.

Despre câștigătoarea concursului, reprezentanta din Danemarca, Emmelie de Forest, cântărețul spune că nu l-a impresionat.

"Eu am văzut că de o lună era pe primul loc în sondajele pe internet şi la casele de pariuri şi chiar m-am minunat aşa că nu mi s-a părut spectaculoasă, dar probabil simplitatea fetei a contat. Are nişte inflexiuni gen Shakira, a furat puţin de acolo, şi refrenul foarte uşor şi probabil se preferă piesele astea simple, cu refren. Plus că se mai întâmplă un paradox, când milioane de oameni pariază la casele de pariuri, dau bani, inevitabil votează şi la concurs şi automat dau şi alea 20 de sms-uri de pe un telefon. Ăia care au pariat, au şi votat, nu ştiu dacă credeau ei la maxim în Danemarca dar au vrut să câştige nişte bani şi cred că şi voturilea alea au contat", a mai spus Mihai Trăistariu.

Cezar Ouatu a interpretat piesa "It's My Life", clasându-se pe locul 13 al concursului Eurovision 2013, de la Malmo, Suedia.

Comentarii Facebook