Concert caritabil dirijat de un robot la Cluj VIDEO


Teatrul Național Cluj-Napoca a găzduit, joi seară, un concert inedit de muzică rock, simfonică și tradițional românească, care a fost ”dirijat” de un roboțel.

Evenimentul a fost organizat de "Little People Romania" împreună cu Fundația „Poți să Visezi, Poți să Faci” și compania bitYes. Concerrul a fost unul caritabil, destinat copiilor bolnavi de cancer.

Printre cei care au urcat pe scenă se numără Călin Goia (Voltaj), Flavius Buzilă (Hara) și Ștefan Boldijar (semnal M), alături de Orchestra Simfonică a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Asociația Little People Romania funcționează în Cluj din 1996 și are ca misiune să aducă îmbunătățiri în calitatea vieții copiilor bolnavi de cancer prin activități care oferă suport psihosocial pe toată perioada spitalizării și a tratamentului.


Comentarii Facebook