CLIPUL ZILEI: Cum e să zbori ca Superman? Doi bărbați au aflat răspunsul VIDEO


Doi entuziaști ai sporturilor extreme, norvegianul Jokke Sommer şi francezul Ludovic Woerth, au reușit să uimească lumea cu un videoclip realizat în timp ce zburau printre clădirile din Rio de Janeiro cu ajutorul unor ”wingsuits”.

Sommer, un paraşutist profesionist, a folosit o cameră instalată pe casca sa pentru a oferi oamenilor o perspectivă unică asupra oraşului brazilian.

„Mereu mi-am dorit să realizez un zbor urban cu ajutorul unui wingsuit”, a explicat Sommer.

Cei doi pasionaţi ai sporturilor extreme nu s-au limitat la a zbura deasupra oraşului, ci au decis să treacă printr-un spaţiu foarte îngust, de doar 8 metri, ce separă cele două clădiri Ventura Corporate Towers. La prima vedere, cei doi bărbaţi par a se îndrepta spre o coliziune fatală, însă reuşesc să treacă la timp prin breşa dintre cele două clădiri.

„Odată ce ne-am dat seama că putem face acest lucru, am măsurat distanţa la care era nevoie să fim aruncaţi din avion, de la ce altitudine şi la ce distanţă de aceste clădiri”, a explicat Sommer, scrie Descoperă.ro.

 

 


Comentarii Facebook