Un atacant de la CFR Cluj are în sfârșit ocazia să își arate cu adevărat potențialul, după ce a fost ținut pe bancă mai mult decât pe teren. El va avea ocazia să joace pentru o echipă camioană.
Un fost jucător de la CFR Cluj îi ia apărarea lui Dan Petrescu! Cuvinte emoționante adresate „Bursucului”: „Câte a făcut el pentru club”
Clujul se află într-o poziție remarcabilă din punct de vedere fotbalistic, datorită locurilor din calsament pe care le ocupă CFR Cluj și Universitatea Cluj.
Patru ani și jumătate a petrecut în Italia portarull Borbei, campion la Primavera cu Lecce. Acesta a fost transferat pentru suma de 100.000 de euro în 2020.
Urmează o deplasare dificilă pentru CFR Cluj în următoarea etapă din campionatul intern. Jucătorii antrenați de Dan Petrescu se vor duela cu FCSB, la București
Zilele lui Dan Petrescu la CFR Cluj sunt numărate! „Bursucul” a cerut o întrevedere cu Ioan Varga: „Se poate întâmpla orice”
Peluza Vișinie continuă protestele și-l vor pe Dan Petrescu afară de la CFR Cluj: „Echipa are un joc urât, greu de urmărit”
Louis Munteanu a avut o prestație foarte bună în partida cu Farul Constanța, scor 3-1, în favoarea celor de la CFR Cluj. Louis Munteanu a reușit să
Louis Munteanu a înscris de trei ori împotriva celor de la Farul Constanța, reușind să aducă trei puncte pentru CFR Cluj. Astfel, echipa antrenată de Dan Petrescu s-a apropiat la două puncte
Jucătorul momentului de la CFR Cluj, Louis Munteanu, transmite un mesaj echipelor rivale: „De asta am venit în România”
La finalul meciului dintre CFR Cluj și Farul Constanța, fanii din Gruia i-au cerut demisia lui Dan Petrescu. Gică Hagi a răbufnit la conferința de presă.
Atacantul CFR-ului a reușit o triplă în partida disputată luni seara, acasă, cu Farul, și încheiată cu o victorie clară, 3-1 pentru clujeni
O imagine rară cu Dan Petrescu și Gigă Hagi de când erau tineri a apărut într-o emisiune la Fanatik Superliga, chiar înainte de meciul din această seară dintre Dan Petrescu și Gigă Hagi.
Doliu la CFR Cluj! A trecut la cele veșnice: „Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
Sute de trenuri au fost anulate de CFR Călători la începutul acestui an. Lista cuprinde și curse din Cluj
CFR Cluj a anunțat că portarul Otto Hindrich şi-a prelungit contractul! Astfel, portarul va juca la echipa din Gruia, cel puțin până în vara anului 2028.
CFR Cluj s-a decis în privința unui eventual transfer a lui Louis Munteanu. Gruparea din Gruia a primit o ofertă de 6 milioane de euro în urmă cu câteva zile
Se clatină scaunul lui Dan Petrescu? Galeria echipei din Gruia a pregătit o surpriză pentru antrenorul CFR Cluj: „Se va întâmpla încă din minutul 1”
CFR Cluj a încheiat la egalitate meciul din etapa 22 a Superligii, împotriva celor de la Botoșani. Gigi Becali a dat de înțeles că Valeriu Iftime a făcut două
Continuă „curățenia de primăvară” la CFR Cluj! Cristi Balaj a făcut anunțul: „Ne-am exprimat dorința ca să plece”
După doar șase luni de când CFR Cluj l-a transferat pe Andrei Artean de la Apollon Limassol, Cipru, echipa din Gruia l-a cedat la adversara “U” Cluj.
O ofertă de 6 milioane de euro ar fi primit CFR Cluj pentru un eventual transfer al atacantului Louis Munteanu.
Noi tensiuni la CFR Cluj! Cristi Balaj, nemulțumit de echipa „Bursucului” după remiza cu Botoșani: „Suntem supărați”
Spitalul CFR Cluj-Napoca urmează să intre într-un amplu proces de modernizare, finanțat prin PNRR, potrivit unei licitații lansate pe Sistemul Electronic
CFR Cluj a reușit să scoată un singur punct din partida împotriva celor de la FC Botoșani, jucată în deplasare, terminată cu scorul de 1-1, într-o partidă
CFR Cluj continuă lupta pentru titlu! Dan Petrescu, mesaj ferm înaintea primului meci oficial din 2025: „Trebuie să cred în acest lot”
Alessandro Murgia, în vârstă de 28 de ani, este mijlocașul central la Hermannstadt. Jucătorul este urmărit de patru echipe cu pretenții mari din
Pompierii clujeni au intervenit vineri, 17 ianuarie, pe Calea Mănăștur din Cluj-Napoca pentru stingerea unui incendiu ce a izbucnit în jurul unui coș de fum al unei case.
Jucătorul Sheriff Sinyan a fost prezentat oficial la CFR Cluj, astăzi, 17 ianuarie. Dan Petrescu și oamenii din staff-ul echipei speră ca jucătorul de 28 de ani
Andrei Artean, adevărul despre transferul la „Șepcile Roșii”: „Nu am mai fost dorit la CFR Cluj”