Cybertruck la Cluj: între fascinație și controversă
„Balul însuraților” din Reghin este în această seară locul unde peste 25 de persoane au fost afectate de toxinfecție alimentară
2025 vine cu o energie astrală spectaculoasă, iar o singură zodie va fi favorizată de astre într-un mod rar întâlnit. Acești nativi vor primi daruri cosmice în toate aspectele vieții: bani, iubire și succes profesional
În această seară, pe strada Teodor Mihali din Cluj-Napoca, un incendiu a izbucnit la un autoturism marca Ford. Flăcările s-au manifestat la compartimentul motor al vehiculului, iar fumul gros a atras atenția trecătorilor.
Eduard Novak îl acuză pe Victor Ponta că i-a furat sloganul electoral! Eduard Novak, fost ministru al Sportului și candidat UDMR la Camera Deputaților, dar care nu a prins loc în parlamentul României, a lansat acuzații subtile la adresa lui Victor Ponta,
Există și șoferi care spun că infrastructura rutieră din zonă ar putea fi confuză pentru cei care nu sunt familiarizați cu orașul
Antrenorul echipei U Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a făcut o primă declarație după discursul manifest al lui Alexandru Chipciu. Căpitanul U Cluj a răbufnit, după ce echipa a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 0-1, în cadrul etapei cu numărul 25 din Su
Județul Cluj a înregistrat una dintre cele mai mari scăderi la nivel național în ceea ce privește numărul firmelor nou-înmatriculate în 2024, arată datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Vlăduța Lupău, una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară din România, se confruntă cu o situație juridică. Numele ei apare într-un dosar penal cu implicații internaționale, înregistrat în 8 ianuarie 2025.
Neurochirurgul Vlad Ciurea, unul dintre cei mai respectați specialiști din România, recomandă un singur tip de băutură alcoolică, despre care spune că este benefică pentru creier și întregul organism: vinul roșu.
Vreți să vă enervați încă o dată, daca mai era cazul, din cauza prețurilor la imobiliarele din Cluj? Atunci citiți mai departe: Un anunț imobiliar surprinzător vine din Italia, unde un apartament cu două camere situat într-un palat costă 70.000 euro
O tânără de 17 ani, cetățean român, a fost depistată pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca în timp ce încerca să intre în țară folosind un pașaport care nu îi aparținea.
Cei care au fost invitați la nunți în Cluj-Napoca, în anul 2025, se întreabă cât ar trebui să ofere ca dar, având în vedere costul meniului și cheltuielile de organizare.
Pompierii clujeni au intervenit sâmbătă, 8 februarie 2025, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins hornul unei case din localitatea Șaula, comuna Izvoru Crișului, județul Cluj.
O familie de urși a fost surprinsă într-o pădure din comuna Valea Ierii, județul Cluj, în timp ce căuta hrană.
Un tânăr a fost luat la mișto, după ce a mărturisit pe rețelele de socializare că vrea să devină livrator în Cluj-Napoca, pentru că nu-și găsește un alt loc de muncă.
Locuitorii de pe strada Dunării din Cluj-Napoca, ce locuiesc în zona caselor dintre strada Harghita și Calea Someșeni, semnalează o problemă gravă de poluare a aerului, care persistă de ani de zile.
S-a deschis „Cutia Pandorei” pe rețelele de socializare, după ce un tânăr care s-a mutat la Cluj-Napoca dintr-o altă parte a țării a spus că viniturile au mai mult bun-simț decât un clujean.
Un șofer din Cluj-Napoca a demonstrat că regulile de circulație și bunul simț sunt facultative, cel puțin pentru el.
O trotinetă electrică, pierdută timp de mai multe ore în centrul Clujului, și-a regăsit proprietarul datorită unui gest de solidaritate din partea unui localnic și a sprijinului comunității online.
Anyma aduce magia de la Sphere Las Vegas pe scena UNTOLD 2025
Dacă te întrebai dacă iarna mai aduce zăpadă la Cluj, prognoza meteo pe următoarele săptămâni îți oferă un răspuns clar. Temperaturile vor scădea considerabil, ajungând chiar și la -14°C în unele nopți, iar câteva zile vor aduce ninsoare, însă fără episoa
Una dintre cele mai mari companii de lactate din lume, a demarat procesul de explorare a unei posibile vânzări a operațiunilor sale din România. Compania a apelat la una din cele mai cunoscute firma de consultanță din lume: Deloitte și deține brandul cel
Spectacol nedorit pe străzile Clujului! Un bolid de lux, evaluat la 100.000 de euro și furat din Olanda, a fost depistat de polițiști în trafic, iar surprizele nu s-au oprit aici. La volan se afla un bărbat de 38 de ani, care nu doar că acesta conducea o
Scandalul dintre Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp continuă, după ce artistul a făcut dezvăluiri surprinzătoare în emisiunea moderată de Denise Rifai, recunoscând că și-a înșelat fosta soție.
Gigi Becali a venit cu o ofertă de aproape 3 milioane de euro pentru un fotbalist de la U Cluj. Pentru același tânăr se bate și dan Șucu, care a furat deja o dată fața patronului FCSB.
Nutriționista Mihaela Bilic a dezvăluit un truc prin care putem să ne satisfacem toate poftele culinare, însă cu calorii puține.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătoarea licitației pentru concesionarea unor spații de servicii și parcări situate pe Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Expres Craiova-Pitești
Asistentul medical din Cluj, Andrei Bozdog, a fost acuzat de către o femeie că i-ar fi cerut să vorbească în limba română, după ce aceasta a discutat cu pacientul în limba maghiară.
Un tânăr din Cluj-Napoca a stârnit o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare după ce și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu evenimentele culturale ce au loc în oraș.