Organizatorii concertului Roxette de joi, 19 iulie, nu au vrut să dezvăluie unde se va caza formația pentru că ”nu vrem să fim puși în situația de a alerga toată presa după ei”.
Un vas plin de turiști,aflat în apropiere de Qinyhou, sudul provinciei Guangxi din China, a asistat la o scena emoționantă a cărei protagoniști au fost un delfin și puiul său.
Pentru protejarea gazonului, suprafaţa specială care va acoperi terenul de joc este amenajată încă de azi, 18 iulie.
Trupa suedeză Roxette care concertează joi concertul de pe Cluj Arena, le-a transmis un mesaj fanilor, pentru că cei doi membri ai trupei nu au reuşit să fie prezenţi la conferinţa de presă de miercuri.
Actriţa americană Halle Berry a fost transportată la un spital din Los Angeles, după ce a suferit un accident pe platourile de filmare ale celui mai recent film al său, thrillerul "The Hive".
Jandarmii şi poliţiştii clujeni vor patrula în zona stadionului Cluj Arena, joi la concertul Roxette îmbrăcaţi în civil.
Directorul Loteriei Române avertizează că această instiuție are mari probleme financiare și ar putea intra în insolvență.
Un număr de aproximativ 20.000 de fani ai trupei vor fi prezenţi pe Cluj Arena joi, 19 iulie, conform organizatorilor.
Muncitorii lucrează cu spor pentru a termina de montat scena pe care trupa Roxette va concerta joi.
Membrii formaţiei Roxette, cei care vor concerta joi pe Cluj Arena, au ceruta o mică colecţie de cărţi despre istoria şi arhitectura oraşului.
Organizatorii mult aşteptatului concert Roxette ce va avea loc mâine, 19 iulie, pe Cluj Arena, au declarat că membrii formaţiei au cerut 10 feluri de iaurt.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat că Mihai Răzvan Ungureanu, liderul Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, ar putea fi un candidat la alegerile prezidențiale din 2014, dar ar trebui să aibă susținerea PDL.
Un taximetrist a fost fotografiat de un clujean în timp ce a oprit pe strada Donath, din Grigorescu, pentru a vorbi liniștit la telefon.
Un angajat de la Burger King s-a fotografiat în timp ce călca în picioare salata din două recipeinte din plastic.
Primarul Emil Boc a anunțat că tramvaiul nu va mai circula pe Spaliul Independenței, după ora 17.00, pe durata concertului Roxette.
Prima notă de ZECE din istoria Jocurilor Olimpice a fost obţinută de gimanasta româncă, Nadia Comăneci, la vârsta de 14 ani, la paralele.
Țiganii cerșesc și îi agresează pe clujeni la ieșirea din Kaufland - Mănăștur și nimeni nu ia nicio măsură.
Nelson Mondialu, unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi clujeni, a împlinit luni 50 de ani, motiv pentru şi-a făcut singur un cadou de ziua lui, în valoare de 7.000 de euro, direct de la Milano.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a spus marţi, într-o emisiune televizată, că dacă va pierde referendumul din 29 iulie nu mai rămâne în politică, folosind expresia ”e basta”.
Mozilla a lansat miercuri cea de a 14-a versiune majoră de Firefox.
Adunarea Generală a Națiunilor Unite a proclamat, în noiembrie 2009, această zi ca fiind Ziua Mandela.
Reţeta pentru prăjiturile care te ajută să slăbeşti a fost descoperită de o companie engleză şi, potrivit acesteia, conţine puţine calorii şi ingrediente care ajută metabolismul să le ardă mai repede.
Romeo Socaci a murit la Clinica de Chirurgie 1 din Cluj-Napoca, azi-noapte. Acesta a fost electrocutat grav la pescuit, în urmă cu șapte zile.
Atât lacul de unghii şi fixativul pentru păr pot cauza o creştere a riscului de diabet, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Brigham and Women's Hospital (BWH) din oraşul american Boston.
Modelul Gisele Bundchen a realizat un pictorial hot, pe plajă, cu ajutorul căruia i-a lăsat fără cuvinte pe francezi.
Fotomodelul român, Catrinel Menghia a postat pe Facebook ultima sa prestaţie muzicală dintr-un coafor.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat că își menține promiiunea că va demisiona în cazul în care Traian Băsescu nu ar fi suspendat ăn urma referendumului.
Un român a ajuns de râsul lumii, după ce a fost fotografiat în timp ce își demonta o roată blocată pentru a nu plăti amenda.
Firmele vedetelor din România merg prost din cauza crizei. Mai puțin cea a Andreei Esca, careia i-a crescut venitul de 10 ori.
Președintele U Cluj, Anamaria Prodan, a explicat la prezentarea echipei de ce si-a tuns frizura de palmier.