La marginea Clujului ar putea apărea un complex turistic de 2,6 hectare. Restaurante, pensiuni, terenuri de sport și zone de picnic, pe Drumul Sfântul Ioan
La marginea Clujului, în zona Drumul Sfântul Ioan – vest, ar putea apărea un nou complex turistic și de agrement de mari dimensiuni. Consiliul Local Cluj-Napoca va dezbate aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care vizează amenajarea unei suprafețe de aproximativ 26.570 de metri pătrați, adică aproape 2,7 hectare, într-o zonă aflată la limita orașului, în apropierea pădurii Făget.
La marginea Clujului ar putea apărea un complex turistic de 2,6 hectare
Beneficiarul proiectului este SC ROATA FĂGET SRL, iar investiția propune transformarea terenului într-o destinație dedicată recreerii și turismului. Potrivit documentației, complexul va putea include restaurante și alte unități de alimentație publică, pensiuni și vile turistice, camping, zone pentru picnic, terenuri de sport, locuri de joacă, foișoare, alei pietonale și alte facilități pentru petrecerea timpului liber.
Una dintre particularitățile proiectului este gradul redus de ocupare a terenului. Regulamentul urbanistic stabilește un POT maxim de doar 10%, ceea ce înseamnă că doar o zecime din suprafață va putea fi construită. De asemenea, CUT-ul maxim este de 0,25, iar clădirile vor putea avea cel mult Subsol + Parter + un Etaj + Etaj retras, cu o înălțime maximă de 12 metri. Practic, cea mai mare parte a terenului va rămâne liberă, amenajată ca spațiu verde și zonă de agrement.
Proiectul nu presupune doar ridicarea unor clădiri. Investitorul va trebui să suporte și lucrări importante de infrastructură. Documentația prevede lărgirea și modernizarea Drumului Sfântul Ioan pe tronsonul aferent investiției, amenajarea unei alveole pentru transportul public, precum și realizarea tuturor racordurilor la utilități și a acceselor necesare.
O parte importantă a terenului va rămâne încadrată în categoria zonelor verzi de protecție și coridor ecologic, unde nu vor putea fi ridicate clădiri. În aceste suprafețe sunt permise doar alei, mobilier urban, locuri de odihnă, amenajări peisagistice și lucrări hidrotehnice, astfel încât dezvoltarea să aibă un impact cât mai redus asupra mediului.
Restaurante, pensiuni, terenuri de sport și zone de picnic, pe Drumul Sfântul Ioan
Raportul privind consultarea publică arată că proiectul a fost afișat pe site-ul Primăriei și supus dezbaterii publice, însă nu au fost depuse observații sau contestații din partea cetățenilor.
Dacă PUZ-ul va fi aprobat de Consiliul Local, investitorul va putea trece la etapele următoare ale proiectului și la obținerea autorizațiilor necesare. Dezvoltarea propusă completează seria investițiilor planificate în zona Drumul Sfântul Ioan, unde administrația locală are în vedere extinderea facilităților de agrement și modernizarea infrastructurii de acces
0 Comentarii