LPF a stabilit programul etapei a 6-a din SuperLiga, la câteva zile după ce fusese anunțat și programul etapei cu numărul
Un mesaj fără menajamente a venit astăzi din partea ministrului sănătății, Alexandru Rogobete, către conducerea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, după ce au apărut imagini controversate cu mâncarea servită pacienților
Organizatorii festivalului UNTOLD au lămurit în urmă cu câteva momente într-o conferință de presă zvonurile care circulau recent privind mutarea evenimentului din Cluj-Napoca.
Ministerul Educației și Cercetării a adoptat un nou ordin care vizează recunoașterea competențelor dobândite în afacerea educațională informală și nonformală, prin Ordinul nr. 4.837/2025. Acest demers are ca scop oferirea unei șanse pentru persoanele care
Provocare pentru clujeni: Tavi Perțea pune o întrebare legată de semnalizarea din Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca: „Rog clujenii să ne explice dacă este corectă această săgeată”,
„Ultimul UNTOLD așa cum îl știți” – Festivalul de la Cluj intră într-o nouă eră, cu planuri globale, dar promite: „CLUJUL VA FI TOT TIMPUL CASA UNTOLD”
Zi de doliu pentru Universitatea Cluj și pentru toți cei care iubesc sportul cu suflet, discreție și loialitate Astăzi, familia ”U” își ia rămas bun de la Ioan Baciu, cunoscut de toți apropiații sub numele de „Bacione”, un om care a trăit pentru echipă,
Primăria Cluj condusă de Emil Boc, lansează un proiect pentru gestionarea deșeurilor din oraș. De data aceasta, tehnologia nu doar că va face orașul mai curat, dar va și supraveghea fiecare pas al celor care nu respectă regulile de colectare selectivă a g
Într-o perioadă în care tot mai mulți tineri din Cluj caută spații alternative pentru a crea, a cânta sau a se exprima liber, ideea unei săli de repetiții pare, la prima vedere, o afacere promițătoare
Cod galben în Cluj: furtuni violente, descărcări electrice și grindină în orele următoare!
Locatarii unui bloc din Cluj-Napoca cer intervenția autorităților: „Nu mai suportăm mizeria!”
Un incident șocant a avut loc acum câteva zile în Cluj-Napoca, unde un șofer al Companiei de Transport Public a fost surprins trecând pe culoarea roșie a semaforului, la doar câțiva metri distanță de un pieton care traversa regulamentar strada
Un virus transmis prin înțepătura unei insecte face tot mai multe victime în Europa. Este vorba despre virusul West Nile, detectat și în România, și care a provocat până acum 13 decese în Italia, potrivit autorităților locale.
Atacul viespilor” la Cluj-Napoca! Părinții trag un semnal de alarmă și cer ajutor: „Nu putem intra în curtea blocului”
Un nou subiect fierbinte a încins comunitatea clujeană, după ce un bărbat a adresat o întrebare pe care mulți o gândesc, dar nu toți au curajul să o spună.
O furtună violentă a lovit în această după-amiază zona Chinteni, lângă Cluj-Napoca, transformând străzile în adevărate coridoare acoperite de apă
Astrele influențează fiecare aspect al vieții noastre, iar atunci când vine vorba de bani și succes, există câteva zodii care par pur și simplu să fie născute cu o „fibră” specială pentru prosperitate
Un weekend plin de veselie și magie a avut loc în familia Vlăduței Lupău, unde micuțul Iair, fiul cel mare al artistei, a marcat împlinirea vârstei de 3 ani. Deși aniversarea sa va fi pe 6 august, părinții au dorit să sărbătorească din timp, organizând o
O nouă „atracție turistică” a apărut în Florești, în urma ploii de azi. Canalizarea, care de obicei nu reușește să facă față cantității mari de apă, a cedat din nou, iar locuitorii au fost nevoiți să se „relaxeze” într-o mare… de apă pe străzile lor
Nelson Mondialu a depus o plângere la poliția Cluj după ce a fost amenințat cu moartea într-un live pe TikTok, pe 2 august 2025. Într-o postare pe rețelele sociale, Mondialu a relatat cum cel care l-a acuzat, însoțit de doi bărbați
A doua sesiune a examenului național de bacalaureat din 2025 a început astăzi, 4 august 2025, cu primele probe de evaluare a competențelor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, examenul se va desfășura pe parcursul mai multor zile
Consiliul Județean Cluj a fost înștiințat că a câștigat faza națională a concursului „Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene (EEPA) 2025”, la secțiunea „Sprijinirea tranziției digitale”, datorită succesului implementării proiectului Ghișeul
Scene incredibile create de un șofer de TIR din județul Cluj. Aflat într-o stare avansată de ebrietate, a provocat un accident chiar sub privirile agenților de poliție.
O imagine surprinsă din dronă de fotograful clujean Sergiu Răzvan a stârnit admirația comunității online
Poliția din Cluj a deschis o anchetă după ce un băiețel de 7 ani a suferit răni grave în urma unui accident șocant produs pe strada Smart (strada Molnar Piuariu) din municipiu, în seara de 2 august.
Un incident șocant a avut loc sâmbătă seara, 2 august, pe strada Smart din Cluj (strada Molnar Piuariu), în jurul orei 21:30, când un băiețel de doar 7 ani a fost grav rănit după ce s-a prăbușit într-un gard plin de cuie
În urma tragerii la sorți de luni, CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova și-au aflat posibilele adversare în play-off-ul Conference League, competiție în care România ar putea fi reprezentată de cele trei echipe.
Am aplicat la job-uri care ofereau un salariu decent, câteva beneficii, erau rezonabil de aproape de casă și unde nu m-aș simți în pericol dacă ar trebui să merg acasă după o tură de seară. Încă nu am primit niciun răspuns
Taxele locale din România vor crește semnificativ din 2026, avertizează un consultant fiscal
O descoperire spectaculoasă ar putea rescrie complet regulile tratării diabetului zaharat de tip 1. O echipă de cercetători americani a demonstrat că un hormon natural, leptina, poate normaliza nivelul glicemiei chiar și în lipsa insulinei, acționând d