Un clujean, după cinci ani în București, crezând că și-a pierdut accentul, devine senzația internetului cu expresia amuzantă „O chicat o boabă în tină!” și stârnește hohote de râs pe rețele sociale.
Universitatea din Oxford a anunțat că devine prima facultate din Marea Britanie care pune la dispoziția tuturor studenților și angajaților săi ChatGPT Edu, versiunea educațională a instrumentului de inteligență artificială dezvoltat de OpenAI. Decizia vin
Ziua de Curățenie Națională 2025, organizată de Let’s Do It, Romania!, a mobilizat, sâmbătă, 20 septembrie, aproximativ 3.500 de voluntari în județul Cluj. Aceștia au colectat 35 de tone de deșeuri, transformând evenimentul într-un adevărat exemplu de res
Anul universitar 2025-2026 a început la o universitate de medicină. Vezi calendarul când încep cursurile la UBB Cluj, UTCN și alte universități din România
Un sondaj recent realizat de INSCOP Research, în perioada 1-9 septembrie 2025, scoate la iveală o realitate politică importantă: românii sunt din ce în ce mai dezamăgiți de actualele partide și ar fi dispuși să acorde încredere unor formațiuni noi. Potriv
O delegație franceză a sosit la Cluj, unde s-a întâlnit cu reprezentanții Consiliului Județean: vicepreședinții Radu Rațiu și Vakar Istvan. Vizita nu este fără scop, în condițiile în care în județul Cluj există nu mai puțin de 266 de firme cu capital fran
Un nou capitol în sprijinirea comunității marginalizate din Pata-Rât se deschide odată cu lansarea proiectului Cluj4Home, implementat de Zona Metropolitană Cluj (ZMC). Prin această inițiativă, finanțată din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca, se vo
Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj mulțumește comunității și companiei Terapia S.A. pentru sprijinul acordat în refacerea acoperișului. Solidaritatea și implicarea comunitară asigură continuitatea activității medicale în condiții optim
„U” Cluj sună mobilizarea pentru marele derby cu CFR Cluj: „Trecem împreună peste momentele grele și rămânem uniți pentru Simbol”
Situația devine tot mai clară în cazul mesajului de amenințare trimis în această dimineață grădinițelor, școlilor și spitalelor din mai multe județe, printre care Mureș, Cluj și Prahova.
Un vizitator neașteptat a făcut senzație la Cluj Arena în această dimineață: un papagal s-a rătăcit și a ajuns până la biroul administrativ al arenei, stârnind curiozitate și amuzament printre angajați. Momentul neobișnuit a fost semnalat chiar de cei car
Reprezentanții IPJ Cluj au explicat într-o reacție pentru Știri de Cluj cum s-a produs accidentul din această dimineață din afara localității Corpadea. Conform polițiștilor, o tânără de 19 ani a intrat pe contrasens, din motive necunoscute, și a lovit din
Eveniment inedit! Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca își deschide porțile pentru toți clujenii în noaptea „Cercetătorilor Europeni”
Grupul Sports Festival, organizatorul celui mai mare eveniment multi-sportiv din România, preia managementul imaginii Simonei Halep. Colaborarea, semnată la București la finalul săptămânii trecute, marchează un pas după ani de relații și proiecte comune î
Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj anunță restricții temporare pentru donarea de sânge din cauza virusului West Nile. Află ce județe și localități sunt afectate și regulile pentru donatori
Florin Piersic a primit din nou plângeri din partea „fanelor”, care sunt nemulțumite de modul în care acesta arată. Cu toate acestea, fiul marelui Florin Piersic este deseori amuzat de mesajele primite și nu le pune la suflet, drept dovadă și răspunsul pe
În data de 22 septembrie, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată privind un mesaj de amenințare, primit pe adresele oficiale de e-mail de către mai multe spitale din oraș. Mesajul a generat o reacție rapidă din partea autorităților, care au iniț
Cea mai mare pensie specială din România a ajuns la valoarea record de 69.343 de lei pe lună, echivalentul a circa 14.000 de euro, arată datele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Din această sumă impresionantă, doar 30% reprezintă partea contributi
Luni seara, de la ora 21:00, Théâtre du Châtelet din Paris va găzdui ceremonia mult așteptată a Balonului de Aur și Balonului de Aur feminin, trofee care recompensează cei mai buni fotbaliști ai sezonului precedent. La masculin, francezul Ousmane Dembélé
Căpitanul echipei CFR Cluj rupe tăcerea! Ce ar putea readuce încrederea în cadrul lotului: „Ne lipsește o victorie pentru a câștiga un pic de moral”
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a decis să aleagă mai multe întrebări primite de la clujeni și să ofere un răspuns mult așteptat la subiecte sensibile pentru locuitorii din oraș. Printre subiectele discutate s-au numărat infrastructura,
Clujenii vor avea parte de o zi de luni, 22 septembrie, mai degrabă asemănătoare unei zile de sfârșit de vară decât de toamnă. Meteorologii anunță maxime de până la 25°C, ideale pentru plimbări în aer liber, activități recreative sau o cafea la terasele d
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a bifat o premieră istorică în august 2025, devenind cea mai aglomerată lună de la înființarea sa! Cu cifre care depășesc orice așteptări, aeroportul din Cluj se ridică la așteptările tuturor călătorilor, atât d
Un bărbat, care mărturisește că este „vinitură”, așa cum sunt numiți peiorativ cei care locuiesc în Cluj-Napoca dar nu sunt născuți aici, a făcut „impertinența” să se plângă de mirosul din urbea noastră. Mai mult, a făcut o glumă și a anunțat că își va cu
Un copil blond, cel mai mic fan al U-BT, a emoționat la Supercupa României. Jandarmii l-au luat în brațe și i-au dăruit o emblemă.
Un accident de circulație s-a produs între localitățile Corpadea și Căianu-Vamă, astfel că pompierii din cadrul Detașamentului Dej au fost chemați la fața locului. Aici au găsit o femeie încarcerată, care a fost ulterior transportată la spital. De asemene
Cluj-Napoca a fost în sărbătoare la final de săptămână, odată cu desfășurarea tradiționalelor Zile ale Recoltei, eveniment care a reunit producători locali, artizani, muzică populară și multă voie bună. Printre miile de participanți s-a aflat și un person
Un incident bizar și frustrant a avut loc zilele trecute în Florești, acolo unde o tânără a povestit că, după un weekend în care a lipsit de acasă, a descoperit că din curtea apartamentului la parter i-a dispărut… sacul cu bidoane și sticle pentru recicla
CFR Cluj e mai aproape de retrogradare decât de play-off, însă patronul Neluțu Varga pare să-l susțină în continuare pe Andrea Mandorlini. Italianul a revenit pe banca „feroviarilor” după demisia lui Dan Petrescu, însă nu a reușit să redreseze o corabie c
Un clujean povestește că a trecut printr-o situație cel puțin suspectă în weekend, în zona Calea Turzii - Buna Ziua. Potrivit relatării sale, un bărbat străin, care conducea Mercedes visiniu, mai vechi, cu numere de Anglia și volan pe partea dreaptă, l-a