VIDEO LIVE Momentul de azi-dimineață când o mașină a rupt parapetul de la podul IRA din Cluj și a rămas suspendată în aer, la zeci de metri înălțime

VIDEO: Mașină la un pas să cadă de pe podul de la IRA în Cluj, azi-dimineață, oprită doar de parapetul metalic

Un accident extrem de periculos a avut loc în această dimineață pe podul de la IRA din Cluj-Napoca, iar imaginile VIDEO trimise de un cititor Știri de Cluj surprind momentele dramatice. O mașină a lovit în plin parapetul metalic de pe marginea podului, rupându-l complet, și a fost la un pas să cadă în golul de zeci de metri deasupra căii ferate.

Doar un miracol a făcut ca vehiculul să nu se prăbușească, evitând un deznodământ care ar fi putut fi fatal pentru cei aflați în interior.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de carosabil umed. Șoferul circula în jurul orei 6:00 dimineața cu aproximativ 80 km/h pe un drum în care apa a acoperit unele zone. În urma derapajului, mașina a fost aruncată mai întâi spre stânga, apoi s-a răsucit și a ieșit în decor spre dreapta, oprindu-se abia când a lovit parapetul metalic.

Din fericire, nu au rezultat victime, iar șoferul a scăpat nevătămat. Autoritățile recomandă atenție sporită și reducerea vitezei pe carosabil umed, mai ales în zonele cu poduri și curbe.

--------------------------------

UPDATE ora 23:00:

Reprezentanții IPJ Cluj au declarat pentru Știri de Cluj că șoferul a fost sancționat pentru consum de alcool la volan și pentru ne adaptarea vitezei la condițiile de trafic.

„Polițiștii din Cluj-Napoca au intervenit la un eveniment rutier produs pe podul IRA. Din primele verificări, conducătorul auto, în vârstă de 32 de ani, din Cluj-Napoca, a pierdut controlul asupra direcției de mers pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum umed. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, șoferul a fost sancționat contravențional pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și pentru neadaptarea vitezei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 30 de zile.Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime” ,au declarat reprezentanții IPJ Cluj pentru Știri de Cluj. 

VIDEO. Șoferul care era să cadă de pe podul IRA din Cluj și a rămas cu mașina suspendată la înălțime era băut. Acum e pieton. Imagini cu mașina în aer - Ştiri de Cluj


accident cluj 2.jpg


Comentarii Facebook