Florin Cîțu spune că salariul minim pe economie trebuie să crească


Premierul Florin Cîțu vrea să crească salariul minim pe economie. 

Reprezentanții sindicatelor și patronatelor susțin această măsură și, prin urmare, am decis ca până la finalul lunii octombrie să avem o formulă clară pentru calcularea salariului minim. Avem nevoie de o formulă predictibilă și transparentă, astfel încât oamenii să știe exact cu cât crește salariul minim în fiecare an. Predictibilitatea e cheia!”, a mai spus premierul.

Sindicatele susțin creșterea salariului minim pe economie la valoarea brută de 2.550 de lei, reprezentând o creștere netă de 143 de lei, a indicat CNS Cartel Alfa înaintea întâlnirii de marți a Consiliului Național Tripartit de Dialog

Sindicaliștii spun că valoarea netă a salariului minim acoperă doar jumătate din coșul minim de consum, a cărui valoare, calculate pentru anul 2020, este 2818 lei pentru o persoană și 7.278 lei pentru o familie de cu doi copii. Din 1.386 de lei nu se pot asigura toate cheltuielile necesare unui trai demn, acest venit condamnând lucrătorii la sărăcie. PIB-ul pe cap de locuitor este acum 72% din media UE, dar salariile lucrătorilor români sunt doar 28% din media UE. Productivitatea muncii este de 65% din media UE, dar lucrătorii români primesc o pondere mult mai mică din PIB la crearea căruia contribuie: 38,2% din PIB revine muncii, față de 47,8% în restul UE. Pentru a echilibra această distribuție inechitabilă, este nevoie de creșteri ale salariului minim mult peste creșterile productivității anuale, scrie Digi 24.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că în societate există o concluzie generală, aceea că nivelul actual al salariului minim este insuficient şi este nevoie de o creştere a acestuia, dar care să fie sustenabilă din partea mediului economic şi să conducă la o creştere reală a calităţii vieţii.

Creșterea salariului minim se va reflecta în bugetul firmelor, deja afectat de majorarea utilităților. Patronii vor majora salariile, dar vor crește și prețurile la produse.  

Comentarii Facebook