Până la urmă România - Muntenegru se va juca pe Cluj Arena. De ce a fost abandonat stadionul din Gruia

 

Vânzarea biletelor la meciul România–Muntenegru s-a reluat, iar meciul se va disputa pe Cluj Arena.

 

Federația Română de Fotbal anunță că ”în urma inspecției UEFA cu privire la situația gazonului de pe Cluj Arena, FRF a solicitat și o analiză comparativă de specialitate din partea forului continental care să cuprindă și situația stadionului Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca.

 

Concluziile acestei analize comparative evidențiază avantaje și dezavantaje pentru fiecare dintre stadioane în perspectiva meciului din 4 septembrie, astfel că am decis ca partida de debut a “tricolorilor” în aceste preliminarii să fie găzduită de Cluj Arena.

 

În același timp, avem încredere în capacitatea și disponibilitatea partenerilor noștri clujeni din cadrul acest demers organizatoric de a se asigura că suprafața de joc se va prezenta în condiții bune la ora partidei, posibilitate evidențiată și de raportul de specialitate al UEFA, în cazul unor eforturi susținute.

 

Vânzarea biletelor pentru meciul România-Muntenegru, 4 septembrie 2016, ora 21:45, care se va disputa pe Cluj Arena, a fost reluată.

 

Biletele sunt disponibile pe pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Acestea pot fi achiziționate atât prin plata cu cardul, cât și ramburs. Singura varianta de achiziționare a biletelor în care poți alege locul pe stadion este cea online”, precizează FRF.

 

Conform unor surse fotbalistice, meciul nu a mai fost mutat pe stadionul lui Arpad Paszkany pentru că era o problemă cu numărul de locuri. ”În Gruia la meciurile oficiale pot intra numai 18.000 de spectatori, dar au fost deja vândute 20.000 de bilete”, a precizat sursa citată

 

Interesant este că UEFA a confirmat în cursul dimineții de joi, 25 august, pentru Mediafax, că meciul a fost mutat pe stadionul din Gruia, la cererea FRF. La ora 15.00, Federația Română de Fotbal a revenit cu un comunicat oficial, care spune că meciul rămâne pe Cluj Arena. 

 

Prețurile biletelor la meciul România - Muntenegru

 

Peluze: 35 RON

Tribuna I: 150 RON

Tribuna II: 100 RON

Family Zone: 100 RON

VIP Etaj 3: 500 RON

VIP Etaj 4: 400 RON

 

De asemenea, începând de luni, 29 august, biletele vor putea fi achiziționate și de la casieriile Cluj Arena, astfel:

 

Luni - Vineri | 11:00 - 19:00

Sâmbătă | 11:00 - 17:00

Duminică | 11:00 – 21:45

 

Accesul în stadion se va face cu două ore înainte de fluierul de start al partidei, adică începând cu ora 19:45. Vă rugăm să veniți din timp pentru a evita aglomerația la porțile de acces.

 

Pe lângă opțiunea livrării (6 RON în București și 9 RON în țară), suporterii au și varianta print-at-home, prin care își pot imprima singuri biletul, fără costuri suplimentare. (IMPORTANT! În cazul achiziționării mai multor e-ticket-uri, e necesară printarea biletelor din toate link-urile recepționate pe adresa de e-mail).

 

Reduceri pentru copii în Family Zone

 

Deja obișnuita zonă dedicată familiei, Family Zone, se va regăsi și pe Cluj Arena, la meciul cu Muntenegru. În sectoarele din inelul 2 al tribunei a 2-a au acces doar fanii însoțiți de cel puțin un copil, beneficiind, în același timp, și de un discount: 5% - 2 bilete, 10% - 3 bilete, 15% - 4 bilete, 20% - 5 bilete. Reducerea se va aplica după plasarea comenzii. Accesul pe stadion al copiilor se face numai insotit de un bilet valabil. Pentru fiecare copil minor va fi emis un bilet care va trebui prezentat la porțile de acces.

Comentarii Facebook