Încă o lovitură pentru Universitatea Cluj. După Gertmonas și Lukic, un alt titular s-a accidentat. Cât va lipsi de pe gazon

Un fotbalist de bază al Universității Cluj a trăit unul dintre cele mai dificile momente ale sezonului în meciul câștigat de Universitatea Cluj împotriva celor de la FC Argeș, scor 3-1, în etapa a 25-a din Superligă. Deși succesul obținut pe Cluj Arena a fost extrem de important pentru lupta la play-off, bucuria victoriei a fost umbrită de accidentarea gravă suferită de fundașul portughez Miguel Silva.

Probleme de sănătate pentru Miguel Silva, fundașul celor de la Universitatea Cluj


Incidentul s-a produs în minutul 55 al partidei, la scorul de 1-0 pentru gazde. Miguel Silva a intrat într-un duel pentru minge cu Dorinel Oancea, iar în urma contactului a rămas întins pe gazon, acuzând dureri puternice la genunchi. Staff-ul medical a intervenit rapid, însă jucătorul nu a mai putut continua partida și a fost înlocuit cu Alexandru Chipciu.

Primele informații venite dinspre echipa medicală indică faptul că accidentarea ar putea fi una serioasă. Există suspiciunea unei posibile fracturi, însă nu este exclus nici scenariul mai optimist al unei entorse. Verdictul final urmează să fie stabilit după investigațiile amănunțite pe care jucătorul le va face în cursul zilei următoare.

La finalul partidei, antrenorul Cristiano Bergodi a vorbit deschis despre situația lui Miguel Silva și despre problemele medicale din lot. Tehnicianul a explicat că fundașul portughez va efectua un RMN pentru a se stabili exact gravitatea accidentării, subliniind că este vorba despre o problemă la genunchi care ridică semne de întrebare în privința disponibilității sale pentru următoarele etape.

Totodată, Bergodi a menționat și celelalte cazuri medicale din echipă, precizând că portarul Edvinas Gertmonas a resimțit din nou dureri la inghinal, în zona în care fusese accidentat cu câteva săptămâni în urmă, iar Jovo Lukic se antrenează separat. În acest context, antrenorul a explicat că rotația jucătorilor este necesară, având în vedere programul încărcat, cu cinci meciuri într-o perioadă foarte scurtă.

Cristiano Bergodi are multe probleme de lot, însă echipa sa merge foarte bine spre play-off


În ciuda problemelor de lot, Bergodi s-a declarat mulțumit de evoluția echipei și de aportul jucătorilor care au intrat pe parcurs, evidențiind determinarea și ambiția arătate în ultimele meciuri. Accidentarea lui Miguel Silva rămâne însă principala preocupare pentru staff-ul tehnic, mai ales în perspectiva derby-ului cu CFR Cluj, programat în etapa următoare.

Miguel Silva se află la al doilea sezon în tricoul Universității Cluj, după ce a ajuns în România în urmă cu trei ani, transferat de Oțelul Galați de la Leixoes. Pentru gălățeni a bifat 55 de meciuri în prima ligă, iar din vara trecută a devenit un om important în defensiva „Șepcilor roșii”.


Comentarii Facebook