Mitropolitul Clujului către români: Faceti 3 copii, unul pentru tata, unul pentru mama şi celălalt pentru ţară şi biserică

 

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, le-a vorbit credincioșilor de la Mănăstirea Nicula despre scăderea natalității din România. 

 

Maica Domnului este îngrijorată de dispersarea familiei creştine. Această îngrijorare este cu temei, pentru că are loc în lume o tragedie, se dispersează, se disoluţionează familia creştină. Maica Domnului plânge, pentru că numai anul trecut în România au fost 26.000 de divorţuri şi câte mii de copii nu au rămas traumatizaţi. Este o tragedie când se despart, dar pentru copii acest lucru este ucigător de suflet. Familia creştină a avut în trecutul nostru un rol extraordinar şi, dacă vrem să se regenereze societatea românească, din familie va pleca reabilitarea. România îmbătrâneşte şi toată Europa creştină, pentru că nu mai este o convingere creştină foarte puternică. Dacă ar avea fiecare familie măcar trei copii, unul pentru tata, unul pentru mama şi celălalt pentru ţară şi biserică, atunci nu ne-am mai împuţina”, a spus IPS Andrei Andreicuţ.

 

El a spus că oamenii divorțează prea ușor, cu toate că și în trecut au fost ”necazuri și încercări”. ”Moşii noştri au avut răbdare să treacă peste situaţii de criză, iar astăzi vedem că cei mai mulţi s-au despărţit prin consimţământ. Nu mai este puternică credinţa în Dumnezeu. O altă cauză este faptul că familiile nu mai au o viaţă de rugăciune, dacă ar mai avea legătura cu Cerul, nu s-ar mai despărţi atât de uşor”, a mai afirmat mitropolitul.

 

IPS Andrei crede că și exodul muncitorilor în străinătate este o cauză a divorțurilor. ”Nu merg amândoi împreună, unul merge, celălalt rămâne acasă. Este tragic pentru ei, dar catastrofal pentru copii. Pentru această suferinţă a familiei creştine, Maica Domnului plânge şi o doare sufletul”, a mai spus IPS Andrei Andreicuţ.

 

La Nicula s-au adunat în aceste zile circa 30.000 de credincioși, pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Comentarii Facebook