National/International

Scenariu: Klaus Iohannis a răsturnat ”planul diabolic” al PSD

  



 

Preşedintele Klaus Iohannis ar fi dat satisfacţie PSD şi ar fi activat ”planul diabolic” al social-democraţilor dacă ar fi respins-o pe Viorica Dăncilă ca premier.

 

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat la RFI că ”au fost foarte multe voci care spuneau că preşedintele trebuia să o refuze pe doamna Dăncilă. Dacă preşedintele refuza propunerea PSD, Dragnea venea tot cu un om al lui, plus cu o suspendare. Atenţie: doar cu o suspendare, nu şi cu referendum de demitere, pentru că în perioada suspendării, Călin Popescu Tăriceanu ajungea preşedinte interimar, schimba şefii parchetelor, puneau mâna pe justiţie şi apoi prin parlament opreau referendumul, iar preşedintele se întorcea la Cotroceni să constate practic îngenuncherea României. Pentru români, acest plan diabolic al PSD, devoalat de oameni din PSD era mult mai nociv decât numirea doamnei Dăncilă (…).

 

În aceste condiţii, Raluca Turcan afirmă că ”singura variantă care să răspundă totalmente, clar, neinterpretabil rigorilor Constituţiei este respingerea acestui Guvern, în frunte cu doamna Dăncilă, în Parlamentul României”.

 

În aceste condiții, liderul PNL anunţă discuţii cu oameni din PSD, ALDE şi UDMR: ”Nu vă ascund că vom purta discuţii cu partidele care s-au manifestat clar ca şi Opoziţie în Parlament, vom discuta şi cu UDMR-ul, vom discuta şi cu minorităţile, plus alţi oameni din PSD şi din ALDE, care încă mai sunt cu capul pe umeri şi nu pot să fie părtaşi la fărădelegea generată de Liviu Dragnea, se pot strânge voturi care să diminueze practic din majoritatea pe care ei o au în momentul de faţă”.

 

Delegaţia PNL de la consultări a anunțat că nu va participa la nicio formulă de guvernare cu PSD şi se pronunţă pentru alegeri anticipate.

rsz_jidvei-must2018-bannerweb-144dpi_728x90_2.jpg
18-1-2018, 13:28
60 vizualizări
9 comentarii
pascu19-1-2018, 9:27
Și mai este ceva: cu ce este de vină Președintele Iohanis că prostimea votează cu neocomuniștii (PSD)!?
Domnule Aurel ati pus punctul pe I

Ma mir ca acest presedinte(NEAMT) mai are rabdare cu aceasta masa de prosti din Romania ,in crestere.
Mai sunt popoare SARACE in lume dar nu PSD-iste din nastere ca noi.
hot18-1-2018, 16:59
deci stai sa inteleg,cum a rasturnat Iohanis "planul diabolic" al PSD:

-a acceptat 3 ministrii care sa ne-o traga din PSD
-nu a riscat nimic gen anticipate ca sa-ti pastreze scaunul caldut
-tot PSD-ul e la putere
-cand vin legi rele pentru romani el nu ii critica sub nici o forma (imi amintesc de legile salariilor,in timp asta el se plimba cu trenul de la Bucuresti la Ploiesti)

Eu prin rasturnat planul cuiva inteleg ca ai ajuns tu in avantaj si tu faci jocul nu ce a facut Iohanis

La viitoarele prezidentiale sper sa avem o varianta mai buna in locul lui Iohanis
Teleor-Man18-1-2018, 20:01
De ce a acceptat-o Iohannis pe nulitatea asta si de ce n-a mers cu capul inainte in stalp pana la suspendare? Ca oricum la referendum ar fi gasit sustinerea pentru a nu fi demis?
Corect, doar ca pana atunci, cat timp sasul e la Cotroceni, se poate opune legilor justitiei, pe cand in secunda doi din momentul suspendarii sale, cine venea interimar? Senilul de Tariceanu si in doua zile toate legile justitiei erau semnate si promulgate.

Asa ca stai linistit ca sasul a fost de acord cu desemnarea asta tocmai pentru ca stia ca astia abia asteapta si o zi de suspendare ca sa-si promulge de la Presedentie toate legile, si stia ca este mai folositor romanilor si democratiei acolo unde este decat suspendat.

Pentru PSD-ALDE miza nu era sa obtina numirea asteia ci sa aiba doua propuneri respinse de Iohannis, ca sa-l suspende pe presedinte, si apoi in doua zile sa-si treaca cu Tariceanu la Cotroceni toate legile, dar sasul n-a muscat momeala!
Daca Iohannis o respingea pe pupaza asta, era deja sah mat! PSD-ALDE venea cu a doua (si ultima) propune: Liviu Dragnea!
Ce variante mai avea Iohannis?
1. Respingea pentru ca nu putea numi un penal, era suspendat si in doua zile astia faceau exact ce zice si Turcanca, isi puneau sefi la parchete, schimbau codurile penale si de procedura, si dadeau amnistierea si gratierea, Dragnea scapa, nu mai era penal, anulau suspendarea presedintelui in parlament, Iohannis revenea si PSD venea in fata lui cu propunerea Dragnea, de data asta, curat, nepenal, presedintele partidului care a castigat alegerile, cu majoritate in parlament, fara probleme penale, ce sa-i mai zici? Si uite asa Livache nu doar ca scapa de problemele penale dar ajungea si premier in doua saptamani!

2. Il numea direct pe Dragnea ca premier desemnat ca sa evite suspendarea prin care astia tranteau si parchetele si legile justitiei, ne alegeam cu Dragnea premier si cu Iohannis injurat de propriul electorat si considerat tradator!

Cum spuneam, sasul n-a muscat-o si a vazut capcana PSD-ului! Au muscat-o insa multi care acum il injura pe presedinte fara sa vada ce presupunea intreg jocul si care era de fapt miza reala ascunsa in calul troian al trantirii (din nou) a guvernului si a nominalizariii unei nulitati clar, categoric "de respins" in fata presedintelui pentru a-l impinge la suspendare! Doar ca sasul n-a muscat momeala...
Dan18-1-2018, 20:13
Hot-ule, esti prost destul ca sa te mai pronunti. Voteaza Tariceanu & Co sa ti-o traga mai bine.
ion sparleanu19-1-2018, 7:39
bineinteles ca vei avea o varianta mai buna:pe doamna Firea-Pandele,
Teleor-Man19-1-2018, 14:01
Nu, Cruela Firea-Pandele se pregateste pentru prezidentiale. Caz in care lui Senileanu-Tariceanu ii este promis fotoliul de premier.
Aurel18-1-2018, 16:04
Și mai este ceva: cu ce este de vină Președintele Iohanis că prostimea votează cu neocomuniștii (PSD)!?
EU18-1-2018, 15:17
Până la urmă iasă la iveală cine face parte din STATUL PARALEL. Dușmanul nu trebuie căutat în afara granițelor țării,nici la U:E . nici la FMI, nu ne trebuie cântece patriotice că PLEACĂ DUȘMANU DIN ȚARĂ, doar dușmanii sunt printre noi, sunt tot ROMÂNI și manipulează gândirea oamenilor. Dușmanii sunt foștii activiști de partid, foștii sinecuriști. EI AR TREBUI SĂ PLECE DIN ȚARĂ ! ! !
Antena3&Gadea si Badea Mircea18-1-2018, 15:41
Soros e de vina

Cele mai citite ştiri din National/International

790 vizualizări
14-8-2018, 8:37
Veste SURPRINZĂTOARE despre părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului - SONDAJ» Vezi tot
704 vizualizări
16-8-2018, 15:27
Această chelneriţă şi-a dat demisia DIRECT după ce a primit bonul» Vezi tot
660 vizualizări
16-8-2018, 12:00
Coordonatorul intervenției jandarmilor de la protestul din Piața Victoriei, își cere scuze după ȘASE ZILE» Vezi tot
639 vizualizări
16-8-2018, 15:07
Protestatar: Jandarmii mi-au făcut baie cu gaze. Mi s-a dus un rând de piele - VIDEO» Vezi tot
497 vizualizări
16-8-2018, 12:14
De ce i-au bătut jandarmii pe turiștii israelieni» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?