Valul de căldură lovește Clujul! Meteorologii au anunțat temperaturi ce depășesc 40 de grade Celsius! Urmează zile sufocante pentru clujeni
De vineri, 4 iulie (ora 10:00), până sâmbătă dimineață, Clujul și mai mult de jumătate din țară se vor afla sub un Cod Portocaliu de caniculă. ANM anunță că temperaturile vor atinge 37-40 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic.
De asemenea, de vineri dimineața până sâmbătă, la ora 10:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme călduroasă în Moldova, Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei și în estul Transilvaniei, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 38 de grade. Totodată, ITU va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, în timp ce minimele termice se vor situa în general între 16 și 21 de grade Celsius.

ANM precizează că valul de căldură se va restrânge sâmbătă spre jumătatea sudică a țării, iar duminică se va intensifica din nou în toate regiunile.
Vremea se menține caniculară și în Capitală, unde va fi disconfort termic accentuat, indice temperatură-umezeală (ITU) depășind
pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimă va fi de 18 - 21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla slab și moderat, iar spre finalul nopții se va intensifica ușor cu viteze de 30 - 35 km/h.
0 Comentarii