Clujenii se trezesc cu soare, dar ziua nu se va termina la fel de frumos. Ce au anunțat meteorologii pentru ziua de marți

Marți, 15 iulie, Clujul va fi lovit de o vreme schimbătoare, cu un început de zi liniștit și călduros, dar cu o după-amiază marcată de ploi, furtuni și vânt

Chiar dacă dimineața promite un cer variabil și o atmosferă plăcută, norii nu vor întârzia să se adune spre seară, iar în a doua parte a zilei sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, mai ales în zona montană a județului.

Temperatura maximă va atinge 30 de grade Celsius, iar noaptea va aduce o ușoară răcire, cu o minimă de 16 grade Celsius. Așadar, clujenii ar face bine să profite de prima parte a zilei pentru activitățile în aer liber, căci după-amiaza vine cu umbrele, fulgere și răcoare bruscă.

În restul țării, vremea de marți va fi dominată de instabilitate atmosferică, dar se va menține călduroasă. Sudul va fierbe la propriu, cu temperaturi de până la 36°C și un disconfort termic accentuat, în timp ce vestul, centrul și nordul vor avea parte de un spectacol complet de vară: averse torențiale, vijelii, grindină și posibile inundații izolate, acolo unde se vor acumula peste 30 l/mp de precipitații.

Vântul va bate cu putere în timpul episoadelor de ploaie, iar furtunile se vor manifesta cel mai frecvent după-amiaza și seara. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, dar se va înnora accentuat în intervalul 15:00-22:00.

Temperaturi la nivel național vor fi cu maxime de 26 - 36°C și minime de 14 - 23°C

De la mijlocul săptămânii, meteorologii anunță o scădere treptată a temperaturilor, iar instabilitatea atmosferică va rămâne prezentă. Așadar, vara continuă cu schimbări meteorologice.


Comentarii Facebook