Imagini sublime cu Piatra Singuratică, stânca albă din Ardeal, care stralucește în bătaia razelor de soare - FOTO


Săptămâna a început și deja te gândești la weekend? Avem pentru tine un mountain trip la doar patru ore de condus de orașul Cluj-Napoca. Piatra Singuratică de pe Vârful Hășmașu Mare se află în orașul Bălan din Județul Harghita și abia așteaptă să fie descoperită și de tine. 

Cea mai scurtă variantă, de 4 ore, se realizează pe la ieșirea din oraș prin Apahida, pe traseul spre Reghin, Toplița, Gheorgheni și de aici deja încep să apară indicatoarele care să te îndrume. 

Conform celor de la „ZigZag pe hartă”, există două trasee care urcă spre Cabana Piatra Singuratică din Bălan, cel cu bandă albastră care pleacă de la biserica din Bălan, și cel cu triunghi roșu care pleacă de la casa Pădurarilor.

Lungimea traseului făcut de aceștia, cel cu triunghi roșu, este de 16,5 km dus-întors, parcurs de aceștia în 8 ore, cu multe pauze, după cum menționează. 

16-2.jpg

Foto: stefansabin.ro

Pe parcursul traseului veți trece pe un drum forestier și se ajunge într-o poiană frumoasă și lungă, numai bună pentru o pauză, și mai mult de atât, la capătul acestui drum ferostier, „înainte de intrarea în pădure, există un izvor cu apă rece și bună de astâmpărat setea și de umplut recipientele.

După poiană vine cea mai grea parte a traseului, „dacă prin poiană ne bătea soarele și ne plângeam de căldură, acum vom urca prin pădure, unde din cauza umbrei și a pâraielor, am framântat mocirla cleioasă și alunecoasă, cu bocancii, pe o porțiune destul de mare. Încălțămintea se afunda în noroi. Traseul aici este abrupt. Se urcă anevoios, dar această parte nu este foarte lungă.” spun cei de la „ZigZag pe hartă”.

Dar pentru că munca grea aduce cele mai plăcute recompense, urmează o altă poiană care deschide drumul către Cabana Piatra Singuratică, iar drumul spre stânca albă care strălucește în lumina soarelui se va deschide în fața ochilor voștri.  

102303659_2700315606955936_2874836396730366078_o-1024x768.jpg

Sursă foto: ZigZag pe Hartă

Odată ajunși veți fi întâmpinați de o cabană și un popas cu bănci, numai bun pentru o pauză binemeritată. În spatele acesteia se află și toaletele și apă pentru spălat pe mâini. 

La cabană se pot cumpăra băuturi precum cafea sau sucuri, ba chiar și mâncare. 

Să nu uitați să escaladați și piatra, deoarece vă oferă această oportunitate, de a fi deasupra a tot ce vedeți în jur și sentimentul de libertate este la alt nivel.

Cabana este situată la altitudinea de 1504 metri la baza Pietrei Singuratice, care are o altitudine de 1608 metri și la o distanță de aproximativ o oră jumătate se află și vârful Hășmașul Mare, cu impunătoarea altitudine de 1792 de metri. La aproximativ două ore distanță de condus se află și Sovata, locul numai bun pentru relaxare după o astfel de escapadă.

Sursă foto: România frumoasă/facebook

Comentarii Facebook