Un urs a declanșat panică printre oameni! A fost trimis RO-Alert, iar un echipaj al jandarmeriei a intervenit de urgență
Un urs a fost observat, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01:00, într-o localitate din județul Alba.
Locuitorii au fost avertizați prin mesaj RO-Alert, iar la faţa locului s-a deplasat de urgenţă echipa de intervenţie aflată în serviciu, din cadrul Jandarmeriei Alba, echipată corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare, însă ursul nu a mai fost însă observat.
Cu sprijinul Primăriei Sântimbru au fost verificate camerele de supraveghere din localitate pentru a stabili direcţia în care ursul s-a îndreptat.
„Colegii noştri au patrulat pe străzile care duceau spre ieşirea din localitate pentru prevenirea reapariţiei ursului şi au efectuat manevre de alungare prin folosirea mijloacelor acustice şi luminoase ale autospecialei din dotare”, au precizat jandarmii.
1 Comentariu