Un patron a reținut peste 150.000 de lei de la angajați, dar nu i-a plătit statului. Procurorii l-au trimis în judecată


Procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat de 37 de ani, acuzat de evaziune fiscală. Inculpatul este cercetat pentru reținerea și neplata impozitelor și contribuțiilor angajaților, sumele neachitate urmând să fie virate statului în termen de cel mult 60 de zile de la scadență.

În fapt, din cercetările efectuate în cauză, a reieșit că, în perioada martie 2022 – mai 2024, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Alba-Iulia, inculpatul a reținut de la angajați impozitul pe salarii și contribuțiile prevăzute în anexa la Legea nr. 241/2005, în cuantum de 154.909 lei (CAS – 98.766 lei, CASS – 39.499 lei și impozit pe salarii – 16.644 lei), fără a le plăti în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege.

În vederea garantării recuperării pagubei, prin rechizitoriu s-a solicitat instanţei menţinerea măsurilor asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului.

Investigațiile au fost efectuate cu sprijinul organelor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate, sub nicio formă, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au transmis procurorii. 


Comentarii Facebook