Un tânăr și-a legat părinții adoptivi, le-a furat banii, bijuteriile și mașina. Polițiștii au intervenit de urgență
Scene șocante s-au petrecut după ce un tânăr și-a atacat propriii părinți adoptivi. Victimele au fost legate de mâini și de picioare, iar locuința le-a fost golită de bani și bijuterii. Agresorul a fugit și cu autoturismul din curte, însă planul său s-a încheiat rapid: a fost prins la mai puțin de 30 de minute de la comiterea faptei.
Bărbatul de 69 de ani atacat a suferit leziuni care nu necesită îngrijiri medicale de lungă durată. Pe numele fiului adoptiv, Mihaly Patrik Kovacs, a fost emis un ordin de protecție provizoriu care îl obligă să stea la cel puțin 200 de metri de părinți și de locuința acestora. Ulterior, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
În același dosar, polițiștii au reținut și un alt tânăr, de 20 de ani, considerat complice. Acesta este cercetat penal pentru tâlhărie calificată și urmează să fie prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă.
Un trecut încărcat de infracțiuni
Potrivit anchetatorilor, Kovacs are un istoric infracțional bogat. A fost internat într-un centru de detenție pentru minori, a adunat amenzi contravenționale transformate ulterior în muncă în folosul comunității și este judecat într-un alt dosar la Constanța, după ce, în decembrie 2024, a furat o mașină din curtea unui service auto, a condus-o fără permis și a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor.
Deși inițial fusese plasat sub control judiciar, instanța a dispus arestarea sa preventivă, însă tânărul nu a putut fi găsit și a fost dat în urmărire. Prinderea sa în noul dosar de tâlhărie a permis punerea în executare și a mandatului emis de Judecătoria Constanța, notează stiripesurse.ro.
1 Comentariu