Un bărbat a furat un microbuz din fața unui hotel, l-a dus pe câmp și i-a dat foc


Situație bizară în Sibiu, unde un bărbat în vârstă de 29 de ani, a furat un microbuz din fața unui hotel, a condus până când a dat de o femeie căreia i-a furat geanta, după care a mers cu microbuzul de câmp și i-a dat foc.

Bărbatul în vârstă de 29 de ani din Agnita este bănuit că, duminică seara, a furat un microbuz lăsat neasigurat și cu cheia în contact din fața unui hotel din orașul Sibiu, după care a mers pe Șoseaua Alba Iulia, unde, amenințând cu acte de violență, i-a furat unei femei geanta în care se aflau 100 de lei și o pereche de ochelari, informează Poliția Sibiu, citată de Antena 3.

Imediat după ce ar fi comis cele două fapte, bărbatul a mers pe câmp, în comuna Daia, unde a incendiat microbuzul furat.

Bărbatul a fost identificat a doua zi și prins în localitatea Daia. A fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Imagine cu caracter ilustrativ. 

Comentarii Facebook