Un ardelean a reușit să cucerească cel mai înalt vârf din Antarctica


Alpinistul Adrian Ahrițculesei a reușit o nouă performanță remarcabilă, cucerind Mount Vinson (4.892 metri), cel mai înalt vârf din Antarctica. Ascensiunea face parte din ambițiosul proiect „Seven Summits”, care presupune urcarea celor mai înalți munți de pe fiecare continent.

Reușita a fost confirmată marți noaptea, în jurul orei 22:00 (ora României), printr-un mesaj scurt, dar elocvent, transmis de sportiv managerului său: „Sunt pe Vinson”.  Acesta este al șaselea vârf cucerit de alpinistul din Petroșani în cadrul circuitului „Seven Summits”.

Pentru finalizarea proiectului, Adrian Ahrițculesei mai are de urcat un singur munte: Mount McKinley (Denali – 6.194 metri), cel mai înalt vârf din America de Nord, situat în Alaska.

Un ardelean a reușit să cucerească cel mai înalt vârf din Antarctica

Alpinistul a plecat spre Antarctica pe 27 decembrie 2025, fiind bine pregătit pentru condițiile extreme ale continentului alb. Experiența sa anterioară din zonă, acumulată în ianuarie 2023, când a escaladat Mount Sidley (4.283 metri) și a încheiat „Circuitul celor 7 vulcani”, a fost un avantaj important în această expediție.

În vârstă de 42 de ani, Adrian Ahrițculesei are un palmares impresionant. În luna mai 2024 a cucerit vârful Everest, iar în 2023 a devenit primul bărbat din România care a finalizat circuitul celor mai înalți șapte vulcani din lume. Absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din Timișoara, el lucrează ca optometrist în Petroșani, îmbinând cariera profesională cu performanțele de elită din alpinism.

Comentarii Facebook