Tristețe fără margini! O mamă de numai 19 ani a murit la câteva zile după ce a născut. Ea mai avea acasă un copil


O mamă de doar 19 ani a murit la câteva zile după ce a născut natural. Tânăra s-a simțit brusc rău chiar în ziua externării, la Maternitatea din Brașov. Starea i s-a agravat rapid, iar medicii au decis transferul de urgență la Spitalul Județean.

Medicii au operat-o de urgență și i-au îndepărtat uterul, însă viața tinerei nu a mai putut fi salvată. Acasă, aceasta mai avea un copil care acum a rămas fără mamă.

Primele ipoteze medicale indică o posibilă necroză uterină, însă adevărata cauză a decesului va fi stabilită de anchetă. Polițiștii și procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și verifică în detaliu circumstanțele tragediei.

Tânăra de 19 ani a născut la Maternitatea din Braşov, iar starea ei de sănătate după naştere, chiar în ziua externării, s-a înrăutăţit, mâinile şi picioarele i s-au învineţit, medicii au investigat-o şi au suspectat-o că este vorba de cianoză.

Aceasta a fost evaluată medical, sângele nu i se coagula şi avea saturaţie scăzută de oxigen. A fost transferată de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov, acolo unde a fost operată şi i s-a scos uterul, dar din păcate tânăra a decedat la câteva zile distanţă, notează observatornews.ro. 

Cât despre nou-născut, acesta se află în continuare la Maternitatea din Braşov, starea lui este bună. În continuare se fac cercetări pentru a vedea ce a cauzat decesul tinerei.



Comentarii Facebook